Acasă CULTURĂ, ARTĂ & MEDIA Două eleve din Deva au câștigat un concurs de desene în Japonia

Două eleve din Deva au câștigat un concurs de desene în Japonia

Elevele Ciorcila Alexandra şi Opriţescu Andreea Erika, ambele din clasa a VII-a arte plastice de la Liceul de Arte„Sigismund Toduţă” – Deva, au câştigat premiul I la concursul International Environmental Children’s Drawing Contest care a a avut loc în Japonia.

Concursul se adresează elevilor cu vârste cuprinse între 7 și 15 ani din întregaa lume și este  organizat încă din anul 1999 de către Japan Quality Assurance Organization (JQA) și International Certification Organization Network (IQNet), cu suportul financiar al biroului UNICEF de la Tokio. Organizatorii  și-au propus ca prin intermediul acestei competiții să ofere copiilor o oportunitate pentru a aduce în atenția tuturor necesitatea protecției mediului.

Îndrumate de către profesoara lor, Ile Agnes, cele două eleve în vârstă de 12 ani au reușit să smulgă admirația juriului, fiind premiate, ambele, cu premiul I. Din totalul celor peste 21.000 de lucrări din toată lumea trimise la acest concurs, doar 50 au fost premiate, toate fiind ulterior expuse la sediul Unicef de la New York.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Top 5 sfaturi de fashion de la femeile din Vest

Fiecare femeie în parte are stilul propriu și unic de a se îmbrăca, comporta, gesticula și mânca, de exemplu. Cu toate acestea,...

Gardul electric: CE trebuie să știi înainte să cumperi unul?

Poate că și tu ai auzit tot mai mult despre gardurile electrice în ultima vreme. Într-adevăr, de câțiva ani, acestea au devenit...

Știai că abilitățile motorii sunt importante încă din primii ani de viață? Află AICI 5 lucruri pe care să NU le faci pentru a...

Ca părinte, este important să ai în vedere lista completă a abilităților pe care copilul tău trebuie să le dezvolte încă de...

Alege candelabrul PERFECT pentru căminul tău

Frumusețea și exuberanța candelabrelor au fascinat generații întregi, iar până de curând, acest tip de corp de iluminat a fost rezervat familiilor...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: