Acasă STIRI CARAS-SEVERIN Dr. Horia Radu, noul manager al Spitalului din Caransebeş

Dr. Horia Radu, noul manager al Spitalului din Caransebeş

Concursul desfăşurat pentru ocuparea postului de manager al Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş a fost câştigat de un medic chirurg de la Clinica Universitară a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca, dr. Horia Radu. În urma evaluărilor de la examenul scris, oral şi susţinerea probei de management, membrii comisiei l-au declarat „admis” şi au constatat că acesta îndeplineşte condiţiile pentru un mandat de manager al unităţii spitaliceşti din municipiu, valabil în următoarele 12 luni, până în septembrie 2013.

CV-ul dr. Horia Radu este impresionant, el fiind unul dintre pionierii în medicina laparoscopică din România, cel care în 1992 a adus prima casetă didactică din Franţa pentru studenţii medicinişti din Cluj-Napoca, este prim autor la un tratat de specialitate şi, anual, de 15 ani, operează şi la Clinica Universitară din Tuolouse,alături de profesori eminenţi dinFranţa.

Dr. Horia Radu a ajuns la Caransebeş în urma căsătoriei cu fiica unei foste paciente ale sale, o caransebeşeancă pe care a salvat-o de la moarte. Noul manager al spitalului are şi un fiu, pe care îl va creşte împreună cu soţia, pe aceste meleaguri de care, spune el, s-a îndrăgostit.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

3 aspecte la care să fii atent pentru a alege geaca de iarnă potrivită

Sezonul rece are farmecul său, însă temperaturile scăzute pot crea multe neplăceri. Îmbrăcămintea necesită multă atenție pe timpul iernii. Ai nevoie de...

Vrei să îți renovezi casa? Iată cele mai inspirate idei pentru amenajări interioare de calitate!

Exista anumite momente in care te gandesti ca aspectul casei tale nu te mai multumeste? Daca ai raspuns afirmativ la aceasta intrebare,...

Ești bunică pentru prima oară? Iată 3 lucruri pe care le poți face pentru bebelușul din familia ta

Venirea pe lume a primului nepot din familie este întotdeauna un moment emoționant și de referință pentru întreaga familie. Toată lumea își...

Ce înseamnă o casă sigură și ce poți face pentru a fi mereu în siguranță la tine acasă

 O casă pe pământ, o vilă sau chiar şi un apartament trebuie să îndeplinească anumite condiţii pentru a fi sigure, atât în...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: