Acasă CULTURĂ, ARTĂ & MEDIA Dumitru Tâlvescu, un nou volum de versuri

Dumitru Tâlvescu, un nou volum de versuri

Dumitru Tâlvescu și-a lansat noul său volum de versuri intitulat Altfel, poemele, adunând laolaltă în eleganta Salle d’Or din incinta Deva Mall un număr mare de prieteni, iubitori de poezie și cunoscători ai literaturii de bună calitate, evenimentul fiind organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva.

Dumitru Tâlvescu este un nume tot mai frecvent în viața literară hunedoreană, tot mai apreciat de cititori. După debutul din toamna anului 2008, în cadrul unei manifestări culturale organizate în orașul Simeria unde a fost lansat volumul Anul şi copiii lui, a publicat volumul de versuri Observator nedumerit (2012) și romanele Gisella (2011) și Carul cu galbeni (2013).

Volumul de poezii Altfel, poemele cuprinde o suită de creații lirice în care autorul își cizelează stilul poetic recurgând la varii modalități de exprimare, versurile clasice alternând cu poeziile în care rima este folosită cu inspirație.

Poeziile pe care ni le propune ne poartă pe noi, iubitori ai poeziei de calitate, în universuri lirice rezultate din măiestrita stăpânire a mijloacelor de expresie. Nu putem să nu remarcăm originalitatea cu care poetul abordează temele eterne care au preocupat întotdeauna poeții. La fel de stăpân pe versul de expresie clasică, cel cu rimă, ca și pe versul liber, așa-zis alb, Dumitru Tâlvescu scrie o poezie a introspecției profunde, o poezie ce-i trădează înzestrarea de netăgăduit către arta poetică.

Așa cum știm, Dumitru Tâlvescu nu a avut de la început o carieră literară, el petrecându-și ani buni în lumea rece a cifrelor și a calculelor financiare din mediul bancar al Devei. A fost, însă, permanent preocupat de latura spirituală, artistică a existenței, literatura, filosofia, spiritualitatea fiindu-i pasiuni de o viață. El și-a descoperit pe parcurs veritabila vocație de scriitor, de om de litere, şi s-a dedicat condeiului, pentru a ne oferi  cărţi, versuri, gânduri şi confesiuni.

În demersul său literar, a avut mereu alături Biblioteca Județeană căreia îi este fidel prieten și ne însoțește frecvent la întâlnirile pe care le avem, în localitățile județului, cu cititorii noștri. A parcurs, astfel, cu tenacitate, încredere și talent, un drum deloc ușor, dar plin de succes. Este un florilegiu de poezii care va oferi, cu siguranță, satisfacții estetice de înaltă ținută, va dovedi cu câtă ușurință se mișcă scriitorul în lumea poeziei, o lume care, se pare, nu mai are taine pentru el.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Iată 3 piese vestimentare care NU trebuie să lipsească din garderoba niciunui bărbat toamna aceasta!

Odată cu venirea sezonului rece, este și momentul să-ți reînnoiești garderoba. Există câteva piese esențiale, de care nu te poți lipsi toamna....

Știai de ce ai nevoie pentru a naviga pe ambarcațiuni cu vele sau motor?

Navigația a însoțit umanitatea încă de la începuturile ei timide. Omul a fost fascinat, uneori, nevoit, alteori, curios, să străbată întinderile de...

Află când și cum să alegi primul telefon al copilului tău!

După o anumită vârstă, cei mai mulți dintre copii își doresc propriul telefon mobil și încep să își copleșească părinții cu rugăminți...

Top 5 sfaturi de fashion de la femeile din Vest

Fiecare femeie în parte are stilul propriu și unic de a se îmbrăca, comporta, gesticula și mânca, de exemplu. Cu toate acestea,...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: