Acasă STIRI HUNEDOARA E oficial: mâine se redeschide circulația pe tronsonul Simeria-Șoimuș al autostrăzii A1

E oficial: mâine se redeschide circulația pe tronsonul Simeria-Șoimuș al autostrăzii A1

Circulația pe autostrada A1, între km 353+660 şi km 368+650, pe tronsonul cuprins între nodul rutier Deva şi nodul rutier Simeria Veche se va redeschide începând de mâine, 16 noiembrie, a anunțat prefectul județului Hunedoara, Fabius Tiberiu Kiszely, citat de ziardehunedoara.ro

Locuitorii Devei, dar și cei din Simeria și zonele adiacente pot răsufla ușurați, după ce mai bine de o lună au suferit de pe urma traficului infernal cauzat de lucrările la nodul Șoimuș al autostrăzii A1. Prefectul județului Hunedoara a anunțat că a fost notificat oficial în privința redeschiderii autostrăzii chiar începând de mâine, 16 noiembrie.

„În această dimineață am primit notificarea că se redeschide nodul rutier de la Șoimuș, pentru intrarea pe Autostrada Deva – Sibiu. Secția de Drumuri Naționale Hunedoara trebuie să se mobilizeze pentru refacerea sensului giratoriu provizoriu, din parapeți, de pe DN7, de la intrarea în Vețel”, a declarat prefectul Fabius Tiberiu Kiszely.

Autostrada este închisă din 10 octombrie între km 353+660 şi km 368+650, pe tronsonul cuprins între nodul rutier Deva şi nodul rutier Simeria Veche. Măsura a fost necesară pentru realizarea în zona Șoimuș a conexiunii între cele două segmente de autostradă, Lugoj – Deva și Deva – Orăştie.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunțase ieri că antreprenorul Asocierea Tehnostrade SRL – Spedition UMB SRL a solicitat prelungirea închiderii circulației pe tronsonul de autostrada A1, între km 353+660 și km 368+650, cuprins între Nodul rutier Deva și Nodul rutier Simeria și devierea traficului pe DN 7, pe segmentul Simeria – Deva, în perioada 16.11.2018 – 29.11.2018. Totuși, susținea CNAIR, lucrările se află într-un stadiu avansat, antreprenorul mobilizându-se pentru a redeschide traficul în cel mai scurt timp, prelungirea fiind solicitată doar pentru a avea o marjă pentru situații neprevăzute.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Cum să trimiți un colet în siguranță? TOP 3 sfaturi utile

Multe dintre afacerile din ziua de astăzi oferă produse. Fie că vorbim despre un restaurant, un magazin de îmbrăcăminte sau încălțăminte, decorațiuni...

O asigurare pe care e bine să o ai dacă ești proprietarul unei case

A avea o casă presupune o mare responsabilitate pentru proprietar. Acesta trebuie să o îngrijească permanet, să se asigure că are o...

Daruri premium de avut în vedere în cazul în care botezi un copil

Să botezi un copil este o binecuvântare și cel mai frumos gest pe care-l poți face pe Pământ. Cu toate acestea, trebuie...

Vrei să te muți în București? 5 lucruri la care să te gândești înainte de a lua marea decizie

Traiul în orașele mici versus viața în orașele mari a fost mereu un subiect de dezbatere. Fiecare are avantajele și dezavantajele sale...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: