Acasă echipa hochei sfantu gheorghe Echipă de hochei şi patinoar nou, la Sfântu Gheorghe

Echipă de hochei şi patinoar nou, la Sfântu Gheorghe

[ad_1]

Ministrul Tineretului şi Sportului, Novák Eduard, şi cel al Mediului, Tánczos Barna, în calitate de preşedinte al Fundaţiei Mens Sana, s-au aflat la sfârșitul săptămânii trecute într-o vizită de lucru în judeţul Covasna și au susţinut o conferinţă de presă în care au vorbit despre planurile pentru viitorul apropiat în ceea ce priveşte sportul şi viaţa tinerilor din judeţ.

Consiliul Judeţean Covasna şi Primăriile Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc vor colabora pentru înfiinţarea clubului de hochei 3-SIC, urmând ca la Sfântu Gheorghe să fie construit şi un patinoar modern lângă Arena Sepsi.

„Este un moment deosebit pentru mine, pentru că va lua fiinţă această echipă nouă de hochei seniori, care va fi finanţată de cele trei instituţii. Este un moment important şi pentru că am ajuns la un acord de principiu privind construirea unui patinoar nou lângă Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe, pe terenul care este în proprietatea Fundaţiei Mens Sana, şi care parţial va fi transferat la Primărie astfel încât în acest complex să se construiască şi un patinoar unde se pot organiza şi meciurile echipei de seniori, şi chiar competiţii naţionale, europene şi chiar mondiale. Este o dovadă a planurilor de viitor care pas cu pas sunt puse în practică de autorităţile locale din judeţul Covasna şi încă o dată felicitări celor trei instituţii locale pentru această iniţiativă”, a declarat Tánczos Barna.

„Le mulţumesc liderilor clubului de hochei Pinguinii Regali, care în ultimii 13 ani m-au stresat foarte mult cu această temă, şi sunt fericit că am reuşit să creăm o mini infrastructură în primă fază cu ajutorul celor de la Mens Sana, urmând să construim o infrastructură la nivelul secolului XXI pentru acest sport. Având în vedere că deja sunt 3.000 de copii care au învăţat să patineze şi alţi zeci de copii care joacă hochei, putem spune că aici avem o construcţie organică spre o echipă de hochei seniori”, a spus primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Novák Eduard, a punctat că este nevoie de o strategie nouă a sportului românesc, lăudând în acelaşi timp infrastructura sportivă de la Sfântu Gheorghe şi implicarea autorităţilor locale în promovarea sportului.

„Sunt foarte fericit că aici la Sfântu Gheorghe domnul primar este extrem de dedicat sportului, cred că asemenea imagini nu prea vezi în toată ţara, cum e infrastructura de la Sfântu Gheorghe. Desigur, e încă foarte mult de lucrat, şi la antrenori şi specializarea lor, şi la gândire structurată pe sport de performanţă. Dar nu numai sportul de performanţă contează şi medaliile olimpice, contează foarte mult şi câţi copii fac sport, cum pornesc în viaţa lor şi desigur e important şi sportul de masă, unde stăm foarte prost. Avem foarte mult de lucru, facem strategia sportului românesc, începând de la sporturi prioritare, până la infrastructură şi cluburi sportive”, a declarat Novák Eduard.

(FOTO: Primăria Sfântu Gheorghe)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

PATREON

Sau fă o donație direct în contul nostru bancar:
RO16BTRLRONCRT0517131201 – Banca Transilvania>



[ad_2]

Source link

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Dorești să excelezi în gaming online? Iată de ce ai nevoie!

Foarte mulți tineri s-au apucat să joace cele mai râvnite jocuri online, fiindcă dacă se ajunge la un anumit nivel, se pot...

Ești însărcinată? Iată cele mai bune decizii pe care le poți lua înainte de venirea copilului pe lume

Fiecare femeie care urmează să devină mămică își dorește să facă totul astfel încât venirea pe lume a copilului să se desfășoare...

Cum înveți să cânți prima ta piesă la o chitară acustică, în mai puțin de o lună

Ți-ai dori să înveți să cânți măcar o melodie ușoară la chitara acustică, suficient cât să-ți impresionezi partenerul/a sau să faci atmosferă...

Te-ai gândit vreodată cât ai pierdut din cauza prejudecăților?

Cu toții ne naștem fericiți, optimiști și acceptând tot ceea ce există în jurul nostru: oameni, insecte, animale, tablouri, culori, flori. Le...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: