Acasă CULTURĂ, ARTĂ & MEDIA Editura Orizonturi își expune cărțile la Biblioteca din Deva

Editura Orizonturi își expune cărțile la Biblioteca din Deva

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în perioada 2 martie – 2 aprilie 2014, la Secţia de Artă şi Carte Franceză, un stand de carte cu vânzare al Editurii Orizonturi din Bucureşti.

Creată în anul 1991, una dintre primele edituri înființate după Revoluție, această editură a reușit să se remarce în scurtă vreme pe scena editorială din România prin publicarea operelor unor autori de renume, clasici și contemporani, din peste 20 de țări ale lumii. Scopul declarat al editurii este să deschidă noi orizonturi de cunoaștere pentru cititorul român.

Datorită rezultatelor obținute, Editura Orizonturi se situează printre primele cinci edituri din România, fapt atestat de premiile acordate de Camera de Comerț și Industrie a României, Primăria Capitalei și de organizatorii celor mai importante târguri de carte din România.

Cele peste 20 de colecții ale Editurii Orizonturi sunt grupate astfel: Cultură generală, Bestseller internațional, Thriller, Laureați ai Premiului Nobel (Fr. Mauriac, Toni Morrison, Sinclair Lewis, William Golding), Romantică, Titani ai literaturii universale (Joseph Conrad, Maurice Druon, William Faulkner, André Maurois, W. S. Maugham, Ch. Dickens, Graham Greene, A. J. Cronin), Biografii celebre (Attila, Caligula, Goya, Giordano Bruno, Ivan cel Groaznic, Josephine de Beauharnais, Marchiza de Pompadour, Byron, Churchill), Carte social-politică, Carte juridică, Carte medicală, Sănătate, Stil, Critică literară, Poezii, Viață spirituală etc.

Standul organizat la Biblioteca Județeană va oferi cărțile Editurii Orizonturi cu o substanțială reducere de preț.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: