Acasă Lifestyle Ești toată ziua pe Facebook? Trebuie să citești asta

Ești toată ziua pe Facebook? Trebuie să citești asta

Conectarea frecventă la rețelele de socializare crește riscul de anorexie mentală sau de bulimie, arată un studiu al unor cercetători americani, preluat marți de metronews.fr. Astfel, consultarea de câteva ori pe zi a propriului profil de Facebook duce la un risc de 2,2 ori mai mare de apariție a unor tulburări alimentare.

Rețelele de socializare nu sunt lipsite de riscuri pentru sănătate. Studiul cercetătorilor americani, apărut în Journal of the Academy of Nutrition and Dietetics, susține că abuzul de astfel de mijloace de comunicare accentuează riscul unor tulburări ale comportamentului alimentar. Oamenii de știință de la Universitatea din Pittsburgh au intervievat 1.765 de persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 32 de ani, despre felul în care folosesc 11 rețele de socializare. Printre acestea, Facebook, Twitter, Instagram, Snapchat, YouTube sau Pinterest. Voluntarii au răspuns apoi la un chestionar despre obiceiurile lor alimentare, iar cercetătorii au pus împreună datele.

Cei care își consultă regulat contul de pe o rețea de socializare în cursul unei zile prezintă un risc de 2,2 ori mai mare să dezvolte o tulburare alimentară, ca anorexia sau bulimia. La persoanele care petrec cel mai mult timp consultându-și profilul într-o săptămână, riscul crește la 2,6. Constatarea este valabilă indiferent de vârstă, sex sau venitul utilizatorului.

“Rețelele de socializare combină numeroase aspecte vizuale din media tradițională și, în plus, oferă posibilitatea interacțiunii și a difuzării unor stereotipuri care pot duce la tulburări alimentare și la complexe”, arată Jaime E. Sidani, autorul principal al studiului. Astfel, expunerea la imagini este mai puternică decât în cazul revistelor, de exemplu.

Cercetătorii precizează totuși că nu s-a stabilit clar dacă rețelele de socializare alimentează tulburările de comportament. “Persoanele care au tulburări de comportament alimentar și de percepere a propriului corp pot apela la rețelele de socializare pentru a intra în legătură cu altele care au aceleași probleme”, spune Brian Primack, un alt autor al studiului. Oamenii de știință intenționează să își aprofundeze cercetarea pentru a preveni mai eficient tulburările de comportament, încheie metronews.fr.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Dorești să excelezi în gaming online? Iată de ce ai nevoie!

Foarte mulți tineri s-au apucat să joace cele mai râvnite jocuri online, fiindcă dacă se ajunge la un anumit nivel, se pot...

Ești însărcinată? Iată cele mai bune decizii pe care le poți lua înainte de venirea copilului pe lume

Fiecare femeie care urmează să devină mămică își dorește să facă totul astfel încât venirea pe lume a copilului să se desfășoare...

Cum înveți să cânți prima ta piesă la o chitară acustică, în mai puțin de o lună

Ți-ai dori să înveți să cânți măcar o melodie ușoară la chitara acustică, suficient cât să-ți impresionezi partenerul/a sau să faci atmosferă...

Te-ai gândit vreodată cât ai pierdut din cauza prejudecăților?

Cu toții ne naștem fericiți, optimiști și acceptând tot ceea ce există în jurul nostru: oameni, insecte, animale, tablouri, culori, flori. Le...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: