Acasă SPORT Etapă zonală de judo la Deva

Etapă zonală de judo la Deva

Judo 3261Prima etapă zonală a Campionatului Naţional de Judo strânge, în acest weekend, la Deva peste 120 de sportivi de la cele mai importante cluburi din vestul ţării. Printre aceştia se numără şi 12 judokani legitimaţi la SCM Deva şi CNS CSŞ „Cetate”, care vor lua startul în prima întrecere oficială a sezonului.

Clubul municipal de la poalele cetăţii va avea şase reprezentante pe tatami, toate pregătindu-se în ultima vreme la Centrul Naţional de Judo înfiinţat, la finele anului trecut, la Deva. Fiecare dintre sportivele supervizate de Mugurel Ciuşcă şi Ramona Enache are ca obiectiv calificarea la etapa finală. CNS „Cetate” va intra în concurs cu o judokană şi alţi cinci sportivi, însă şansele de a merge mai departe sunt doar pentru doi dintre aceştia, deoarece, conform antrenorului Daniel Gârbovan, aceştia sunt mai mici ca vârstă decât majoritatea competitorilor. La Deva, se vor duela pentru un loc la etapa finală, sportivii de la cluburi din judeţele Bihor, Timiş, Arad, Alba, Caraş Severin, Cluj, Mureş, Satu Mare, care dau majoritatea campionilor naţionali. La start, sunt admişi sportivi născuţi în 1996, 1997 şi 1998, la opt categorii de greutate la feminin şi la nouă la masculin. în paralel, alte două competiţii ale acestei etape de zonă se vor desfăşura la Bucureşti şi Miercurea Ciuc.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Dorești să excelezi în gaming online? Iată de ce ai nevoie!

Foarte mulți tineri s-au apucat să joace cele mai râvnite jocuri online, fiindcă dacă se ajunge la un anumit nivel, se pot...

Ești însărcinată? Iată cele mai bune decizii pe care le poți lua înainte de venirea copilului pe lume

Fiecare femeie care urmează să devină mămică își dorește să facă totul astfel încât venirea pe lume a copilului să se desfășoare...

Cum înveți să cânți prima ta piesă la o chitară acustică, în mai puțin de o lună

Ți-ai dori să înveți să cânți măcar o melodie ușoară la chitara acustică, suficient cât să-ți impresionezi partenerul/a sau să faci atmosferă...

Te-ai gândit vreodată cât ai pierdut din cauza prejudecăților?

Cu toții ne naștem fericiți, optimiști și acceptând tot ceea ce există în jurul nostru: oameni, insecte, animale, tablouri, culori, flori. Le...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: