Acasă complexul muzeal bistrita nasaud Expoziție de icoane pe sticlă, la Muzeul Grăniceresc Năsăudean

Expoziție de icoane pe sticlă, la Muzeul Grăniceresc Năsăudean

[ad_1]

Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud invită publicul la expoziţia de icoane pe sticlă “Între cer şi pământ”, care va fi deschisă joi, de sărbătoarea Bunei Vestiri, la Muzeul Grăniceresc Năsăudean.

Sunt expuse 25 de picturi pe sticlă provenite din două surse – icoane vechi aflate în colecţia muzeului din Năsăud, dar şi o serie de lucrări recente, realizate în manieră tradiţională, semnate de Ruxandra Bucur din Cluj-Napoca.

“Este cunoscut faptul că pe teritoriul ţării noastre meşteşugul icoanelor pe sticlă s-a născut şi s-a dezvoltat în Transilvania (sec. XVIII-XIX), într-un context mai larg al artei central-europene, a dezvoltat o latură simbolică impresionantă, devenind, în prezent, parte integrantă a spiritualităţii româneşti. Subiectul cel mai des întâlnit în icoanele pe sticlă este Maica Domnului cu Pruncul şi Maica Îndurerată, împreună cu icoanele Bunei Vestiri, Încoronării şi a Adormirii Maicii Domnului. De asemenea, sunt frecvente şi icoanele unor Sfinţi, care erau invocaţi şi chemaţi în ajutor în funcţie de anumite necesităţi. Fiecare icoană, unică în felul ei, atrage prin povestea şi mesajele ce stau dincolo de un simplu desen pe sticlă”, a transmis Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud.

Expoziţia de la Muzeul Grăniceresc Năsăudean va rămâne deschisă până în 15 aprilie.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

PATREON

Sau fă o donație direct în contul nostru bancar:
RO16BTRLRONCRT0517131201 – Banca Transilvania>



[ad_2]

Source link

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

3 sfaturi pentru a-ți crea o baie uimitoare

Băile sunt, în general, mult mai mici decât, să zicem, o bucătărie, o cameră de zi sau un dormitor, ceea ce înseamnă...

Măsuri decise de CJSU Alba pentru comunele Noșlac și Sohodol. Ce restricții trebuie respectate

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba a decis miercuri măsuri pentru comunele Noșlac și Sohodol. Acestea intră în vigoare de joi, 22...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: