Acasă ECONOMIE Fapte caritabile și daruri de sărbători de la Deva Gold

Fapte caritabile și daruri de sărbători de la Deva Gold

Apropierea sărbătorilor de iarnă a fost prilej pentru conducerea Deva Gold să arate că dincolo de afaceri există compasiune și dorința de a ajuta comunitatea. Atfel, ziua de vineri a fost una binecuvântată pentru trei suflete aflate în suferinţă. 

Nu este nimic mai frumos decât să vezi că nişte oameni cu inimă mare îţi întind o mână de ajutor tocmai atunci când ai mai mare nevoie. Aşa s-a întâmplat şi în cazul unei familii din satul Hondol, care trăieşte o adevărată dramă. În urmă cu 12 ani, au venit pe lume cele copile, însă cu două luni mai devreme decât era normal. Din cauza lipsei oxigenului în timpul naşterii, cele trei fetiţe nu şi-au putut folosi picioarele niciodată. Diagnosticul pus de medici este parapareză spastică, o maladie necruţătoare care nu le permite să se ţină pe picioare. În prezent, Roxana, Nicoleta şi Mihaela, după mai multe intervenţii chirurgicale, au reuşit să facă mici progrese. Roxana poate să se deplaseze singură, însă celelalte două au nevoie de sprijin. De aceea, mama trebuie să fie mereu lângă ele, inclusiv la şcoală. Toate învaţă foarte bine, având note numai de 9 şi 10. Mai mult de atât, Roxana are o voce minunată şi a început să înregistreze câteva melodii. Familia a făcut multe sacrificii pentru a le putea duce pe fete la operaţii şi la recuperare, dar, în urmă cu ceva timp, tatăl a rămas şi fără serviciu. Acum, trebuie să se descurce doar din pensia de însoţitor a mamei, de 670 lei.
Pentru această familie de oameni calzi şi greu încercaţi de soartă, societatea Deva Gold a ţinut să le facă o bucurie, acum, înainte de venirea Sfintelor Sărbători. Astfel, şi din dorinţa de a le cunoaşte pe cele trei fete, reprezentanţii Deva Gold au fost vineri la Hondol. Fetele au primit dulciuri, iar părinţilor le-a fost oferită o sumă de bani, care să reprezinte un sprijin pentru perioada care urmează. De asemenea, şirul faptelor caritabile nu s-a sfârşit aici. Un filmuleţ cu cazul celor trei fete va fi trimis de aceştia în Canada, în speranţa că medicii de acolo vor da un răspuns pozitiv. Mai mult decât atât, se va face tot posibilul ca, începând cu anul viitor, tatăl să aibă un loc de muncă. Întrebate ce îşi doresc de Crăciun, fetele au răspuns: „ne dorim sănătate şi un laptop, atât“. Societatea Deva Gold a făcut primul pas pentru a le îndeplini dorinţele, încercând să fie alături de ele şi să le ajute să se însănătoşească. Deşi mulţi îşi doresc lucruri mari, această familie vrea doar o viaţă mai bună cu sănătate şi fără suferinţă.

02-Colindatori-la-Deva-GoldTot în această perioadă, colindătorii sosiți la aediul Deva Gold au fost primiți cum se cuvine, conducerea societății împărțindu-le daruri după cum cere tradiția. Grupul de colindători de la Asociaţia Misionar Umanitară Maranata din Hunedoara au cenbit însoţiţi de preşedintele asociaţiei, Gligor Hada, şi cadrele didactice care se ocupă de educarea şi îngrijirea lor. Conducerea Deva Gold i-a primit cu braţele deschise şi i-a felicitat pentru recitalul de colinde susţinut. După ce au colindat, cei mici au primit pachete consistente din partea societăţii şi au fost invitaţi într-una din sălile sediului, unde le-au fost servite o mulţime de bunătăţi. Copiii s-au bucurat din plin de darurile primite. Încă o dată, Deva Gold, prin intermediul tuturor celor care fac parte din această societate cu renume, au reuşit să readucă zâmbetul pe chipurile celor mici. Nu înainte de a pleca, într-un singur glas, le-au mulţumit celor responsabili de momentele frumoase prin care au trecut.

[quote_box_center]Aceşti copii minunaţi au venit şi în acest an să ne aducă urările pentru sărbătorile de iarnă, aşa cum îi stă bine fiecărui român. Le suntem recunoscători celor care se ocupă de creşterea şi educarea lor şi le dorim multă sănătate, atât lor, cât şi preşedintelui care se îngrijeşte de ei. Noi ne bucurăm că în prag de sărbătoare putem să le îndulcim sufletele. Le doresc să crească mari şi să devină viitori ingineri, profesori ai acestei ţări, care are nevoie de un tineret educat pentru a-i oferi prosperitate“, a declarat inginerul Nicolae Stanca, general manager România şi vicepreşedinte Eldorado Gold Corporation.[/quote_box_center]

Copiii de la Asociaţie au vârste cuprinse între trei şi 15 ani. „Avem 22 de copii care provin din familii dezorganizate, abandonaţi sau orfani de unul din părinţi şi sunt instituţionalizaţi în centrul nostru. Funcţionăm din 1 august 1995, anul viitor vom împlini 20 de ani de activitate. Copiii sunt lipsiţi de dragostea părintească şi noi încercăm să le-o redăm prin personalul deosebit pe care îl avem acolo“, a precizat Gligor Hada, preşedintele Asociaţiei Maranata Hunedoara.

04-deva-goldÎn aceeași zi, la sediul Deva Gold a sosit un grup de colindători de la Certej, însoţiţi de primarul Petru Cîmpian. Conducerea Deva Gold le-a împărţit daruri de Crăciun tuturor celor care le-au încântat sufletul cu colinde tradiţionale din zona pe care o reprezintă. După ce i-au colindat, copiii au primit pachete cu dulciuri şi au fost invitaţi într-una din săli pentru a continua urările. Aşa cum îi stă bine oricărui grup de colindători adevăraţi, au venit însoţiţi şi de doi instrumentişti, care au dat viaţă colindului şi obiceiurilor păstrate din străbuni. Întreg recitalul a emoţionat pe toţi cei prezenţi.

[quote_box_center]Ne bucurăm că şi în acest an, copiii din Certej au fost alături de noi. Noi vrem să ne implicăm în problemele comunităţii locale. Cu această ocazie, aş vrea să spun că ajutăm toţi copiii din localitate, ai căror părinţi sunt ieşiţi din orice formă de ajutor social, oferindu-le mese gratuite, birotică şi tot ceea ce au nevoie pentru şcoală. Parcă s-a simţit din partea celor care au venit să ne colinde un aer mai vesel, mai proaspăt, prin prisma viitorului proiect, care le va asigura părinţilor şi fraţilor lor un trai mai bun. În prima etapă, vor fi create cel puţin 800 de locuri de muncă, pentru întreaga forţă disponibilă în prezent în comunitate. Proiectul se va desfăşura pe o perioadă de peste 20 de ani, va avea o implicare socială nu numai la nivelul Certejului, ci şi la nivelul locuitorilor din satele aparţinătoare. Valoarea de capital a investiţiei de la început este de peste 550 milioane de euro“, a declarat inginerul Nicolae Stanca, general manager România şi vicepreşedinte Eldorado Gold Corporation.[/quote_box_center]

Mândru de toţi copiii cu care a venit, primarul Petru Cîmpian a precizat: „A devenit o tradiţie pentru comunitate, ca în fiecare an, cu prilejul Crăciunului şi al Anului Nou, să venim la prietenii şi partenerii noştri de la Deva Gold. Întotdeauna, copiii mă asaltează cu întrebări premergătoare acestor zile de sărbătoare şi trebuie să dau curs solicitărilor lor. Venim cu drag, pentru că aici, ne simţim ca acasă“.23

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Top 3 alegeri excepționale pe care să le faci pentru bucătăria ta modernă

Atunci când vine vorba de amenajat bucătăria, cu siguranță îți dorești cele mai moderne, frumoase și calitative lucruri. După ce te-ai decis...

Iată 3 piese vestimentare care NU trebuie să lipsească din garderoba niciunui bărbat toamna aceasta!

Odată cu venirea sezonului rece, este și momentul să-ți reînnoiești garderoba. Există câteva piese esențiale, de care nu te poți lipsi toamna....

Știai de ce ai nevoie pentru a naviga pe ambarcațiuni cu vele sau motor?

Navigația a însoțit umanitatea încă de la începuturile ei timide. Omul a fost fascinat, uneori, nevoit, alteori, curios, să străbată întinderile de...

Află când și cum să alegi primul telefon al copilului tău!

După o anumită vârstă, cei mai mulți dintre copii își doresc propriul telefon mobil și încep să își copleșească părinții cu rugăminți...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: