Acasă ADMINISTRATIE Finanțare europeană pentru două drumuri județene din Arad

Finanțare europeană pentru două drumuri județene din Arad

Autorităţile judeţene din Arad au semnat, joi după-amiază, două contracte de finanţare pentru proiecte de modernizare a trei drumuri judeţene, valoarea investiţiilor fiind estimate la peste 33 de milioane de euro, 85 la sută din sumă fiind nerambursabilă de la Uniunea Europeană. Guvernul va plăti 13 la sută din valorea facturilor, iar autorităţile judeţene doar doi la sută. În urma implementării proiectului, vor fi modernizați aproximativ 80 de kilometri de drum.

Ceremonia semnării celor două contracte a avut loc la sediul Consiliului Județean Arad, unde reprezentanții Agenței pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) și Consiliului Județean Arad au semnat contractele de finanțare pentru trei drumuri judeţene importante, respectiv Arad – Pâncota, Buteni – Pâncota şi Sânpetru German – limita cu judeţul Timiş.

Proiectul Consiliului Județean Arad ,,Modernizare DJ709 km 0+800…30+700 Arad – Pâncota și reabilitare DJ792C, km 0+000…21+000 și 26+000…36+300 Buteni – Pâncota va fi implementat pe parcursul a 55 de luni și vizează modernizarea drumului județean DJ 709 pe traseul cuprins între Arad și Pâncota și modernizarea drumului județean DJ792C pe traseul cuprins între localitățile Buteni și Pâncota. Ca urmare a implementării proiectului se vor moderniza 61,09 km de drum județean, vor fi construite/modernizate 18 stații de transport public și alveole și se vor crea elemente suplimentare destinate siguranței circulației (parapete de siguranță, marcaje rutiere longitudinale și transversale, indicatoare rutiere, borne kilometrice și hectometrice). De asemenea, prin realizarea investiției se va îmbunătăți accesul la rețeaua TEN-T (rețeaua trans-europeană de transport), drumurile modernizate deservind aproximativ 220.000 de locuitori.

Valoarea finanţării nerambursabile a proiectului este de aproximativ 138 milioane lei, reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului. Astfel, valoarea totală a acestuia ajunge la aproximativ 142 milioane lei. 

Cel de-al doilea proiect, ,,Modernizare DJ 709E km 9+200…16+600 Sânpetru German – Limită județ Timiș” va fi implementat pe parcursul a 28 de luni și are ca scop modernizarea DJ 709E pe tronsonul cuprins între localitatea Sânpetru German și limita cu județul Timiș. Prin implementarea acestui proiect vor fi modernizați 6,92 km de drum, astfel peste 6.200 de locuitori urmând să beneficieze de infrastructura modernizată care asigură accesul la coridoarele TEN – T. Valoarea finanţării nerambursabile a proiectului este de aproximativ 15,4 milioane lei, reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului. Astfel, valoarea totală a acestuia ajunge la aproximativ 15,7 milioane lei.

În data de 26 septembrie 2016, Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest a aprobat lista ce conține cele 10 proiecte prioritare care aparțin consiliilor județene pentru ca acestea să fie depuse în cadrul axei prioritară 6 – Imbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională din cadrul Regio-POR 2014-2020Cele două proiecte pentru care s-au semnat astăzi contractele de finanțare fac parte din lista proiectelor propuse de către Consiliul județean Arad

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

România este clasată pe ultimul loc la reciclarea deșeurilor în UE. Din 2020, riscăm amenzi de 200.000 euro pe zi!

    Din 2020, România trebuie să ajungă la o rată de reciclare de minimum 50%. Imposibil, în acest moment, însă Curtea de Justiție...

Vrei să crești un copil inteligent? Investește în jucăriile potrivite!

Tot mai mulți părinți se mândresc cu nivelul de inteligență al copiilor lor și o pun pe seama moștenirii genetice sau a...

TOPul cautarilor globale în Google în 2019 – Cum arată lumea prin filtrul motorului de căutare?

Liderul in domeniul motoarelor de cautare, Google, a facut publice cele mai cautate expresii, cuvinte si subiecte din anul 2019. Datele au...

Tu ce faci de Revelion? Top 3 destinații inedite pentru a trece în 2020!

Luna Decembrie este rezervată sărbătorilor în familie și vacanțelor. Potrivit hotelierilor, unele pensiuni din zonele montane au camerele ocupate complet pâna la...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: