Acasă STIRI CLUJ Finanțarea spitalului regional Cluj se AMÂNĂ, deși ministrul Sănătății promitea recent contrariul

Finanțarea spitalului regional Cluj se AMÂNĂ, deși ministrul Sănătății promitea recent contrariul

Finanțarea din fonduri europene a construcției celor trei spitale regionale la Cluj-Napoca, Iași și Craiova, pentru care România a semnat un contract de consiliere cu Banca Europeană de Investiții (BEI), va fi amânată pentru următorul exercițiu financiar al Uniunii Europene, respectiv 2021-2027, indică un document oficial al Ministerului Sănătății, publicat de profit.ro

Construirea celor trei spitale este inclusă în Strategia României pentru sectorul sănătății și chiar în Programul Operațional Regional pentru perioada 2014–2020. Anul trecut, fostul ministru de resort, Florian Bodog, dădea asigurări că Bruxelles-ul va aloca banii necesari construcției, dar acum Guvernul se lansează în alte proiecte de spitale, finanțate însă în regim de parteneriat public-privat.

Un document recent al Ministerului Sănătății arată că lucrările de construcție a celor trei spitale regionale nu doar că nu vor începe curând, ci vor fi amânate pentru exercițiul financiar 2021-2027 al Uniunii Europene, în lipsa finanțării de la Comisia Europeană pentru actualul exercițiu financiar. Finanțarea nu a putut fi acordată, întrucât Guvernul României nu a transmis la timp documentația necesară obținerii banilor.

Direcția Generală Regio a Comisiei Europene a comunicat ministerelor implicate în aceste proiecte că nu mai pot obține realocări de fonduri pentru cele trei spitale regionale, recomandând finanțarea acestora din bugetul viitor al Uniunii Europene, iar Ministerul Sănătății va face cereri de finanțare pentru această perioadă.

Consiliul Judetean Cluj solicita recent preluarea proiectului de construire a Spitalului Regional de Urgență, în asa fel incat sa inceapa procedurile de realizare, absorbind astfel fondurile europene alocate in actuala perioada de programare. Practic, Clujul era decis să acționeze, în condițiile în care Ministerul Sănătății nu părea a face nimic pentru acest proiect.  Instituția a transmis Comisiei Europene – Directia Generala de Politica Regionala si Urbana precum si Autoritatii de Management pentru Programul Operational Regional din cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice o adresa oficiala prin care solicita preluarea de catre forul administrativ judetean a proiectului de construire a Spitalului Regional de Urgenta de la Cluj.

Ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, a replicat însă la finalul lunii noiembrie, insistand ca acest proiect va fi facut de catre Guvernul Romaniei in acest exercițiu financiar.  Sorina Pintea le-a cerut celor de la Consiliul Judetean Cluj sa se ocupe, in schimb, de spitalul de pediatrie pe care il au in subordine, despre care spune ca are “referinte nu tocmai placute”.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Iată 3 piese vestimentare care NU trebuie să lipsească din garderoba niciunui bărbat toamna aceasta!

Odată cu venirea sezonului rece, este și momentul să-ți reînnoiești garderoba. Există câteva piese esențiale, de care nu te poți lipsi toamna....

Știai de ce ai nevoie pentru a naviga pe ambarcațiuni cu vele sau motor?

Navigația a însoțit umanitatea încă de la începuturile ei timide. Omul a fost fascinat, uneori, nevoit, alteori, curios, să străbată întinderile de...

Află când și cum să alegi primul telefon al copilului tău!

După o anumită vârstă, cei mai mulți dintre copii își doresc propriul telefon mobil și încep să își copleșească părinții cu rugăminți...

Top 5 sfaturi de fashion de la femeile din Vest

Fiecare femeie în parte are stilul propriu și unic de a se îmbrăca, comporta, gesticula și mânca, de exemplu. Cu toate acestea,...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: