Acasă Internațional Fondatorul Facebook a anunțat că donează 99% din acțiunile companiei în scop...

Fondatorul Facebook a anunțat că donează 99% din acțiunile companiei în scop caritabil

Mark Zuckerberg, fondatorul și președintele Facebook, a anunțat printr-un mesaj postat pe pagina sa că va dona de-a lungul vieții sale 99% din acțiunile companiei în scop caritabil. Anunțul vine în contextul în care soția sa, Priscilla, a născut o fetiţă al cărei nume este Max, fiind primul lor copil. 

mark“Priscilla şi cu mine suntem foarte fericiţi să îi urăm bun venit fiicei noastre, Max, în această lume”, a anunţat Mark Zuckerberg, pe contul său de pe platforma de socializare. Mark Zuckerberg a mai spus că, pentru naşterea fiicei sale, el şi Priscilla au scris o scrisoare despre lumea în care speră ca Max să crească.

“Este o lume în care generaţia noastră poate contribui la progresul potenţialului uman şi la promovarea egalităţii”, a mai spus Mark Zuckerberg, precizând că acest lucru se poate realiza printr-o serie de acţiuni, precum vindecarea bolilor, învăţământul personalizat, producerea de energie din surse regenerabile, conectarea oamenilor, construirea unor comunităţi puternice, reducerea sărăciei, asigurarea de drepturi egale şi înţelegerea între naţiuni.

El a mai spus că Facebook şi-a luat angajamentul de a ajuta la crearea acestei lumi pentru toţi copiii. “Vom da 99% din acţiunile noastre la Facebook – a căror valoare se ridică în prezent la aproximativ 45 de miliarde de dolari – pentru ca în timpul vieţii noastre şi împreună cu mulţi alţii să îmbunătăţim această lume pentru generaţia viitoare”, a mai afirmat Mark Zuckerberg. Donația caritabilă va fi cea mai mare înregistrată vreodată, întrecând chiar și donațiile făcute de către fondatorul Microsoft, Bill Gates.

Deși fondatorul Facebook nu a fost foarte specific cu privire la destinația exactă a banilor, se știe că familia Zuckerberg a înființat recent o entitate numită Chan Zuckerberg Initiative spre care vor fi direcționate acțiunile companiei sale. Printr-o declarație semnată în fața unui reprezentant al Securities and Exchange Commission, se precizează că Zuckerberg va deține în continuare controlul absolut asupra modului în care va acționa această entitate caritabilă. De asemenea, în același act, se precizeazcă că Zuckerberg va dona pe parcursul urmatorilor 3 ani cel mult câte un miliard de dolari anual, banii urmând a fi folosiți pentru “avansul umanității, pentru promovarea potențualului uman și promovarea egalității prin intermediul acțiunilor filantropice pentru binele public.”

În urmă cu doar câteva zile, Zuckerberg anunțase că s-a alăturat lui Bill Gates, urmând să investească alături de acesta într-un fond – Breakthrough Energy Coalition – al cărui scop este cercetarea și promovarea în domeniul energiilor ”curate”.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Dorești să excelezi în gaming online? Iată de ce ai nevoie!

Foarte mulți tineri s-au apucat să joace cele mai râvnite jocuri online, fiindcă dacă se ajunge la un anumit nivel, se pot...

Ești însărcinată? Iată cele mai bune decizii pe care le poți lua înainte de venirea copilului pe lume

Fiecare femeie care urmează să devină mămică își dorește să facă totul astfel încât venirea pe lume a copilului să se desfășoare...

Cum înveți să cânți prima ta piesă la o chitară acustică, în mai puțin de o lună

Ți-ai dori să înveți să cânți măcar o melodie ușoară la chitara acustică, suficient cât să-ți impresionezi partenerul/a sau să faci atmosferă...

Te-ai gândit vreodată cât ai pierdut din cauza prejudecăților?

Cu toții ne naștem fericiți, optimiști și acceptând tot ceea ce există în jurul nostru: oameni, insecte, animale, tablouri, culori, flori. Le...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: