AcasăSTIRIFOTO: Alba Iulia plină de gunoaie. Când se GOLESC pubelele. Primarul Gabriel...

FOTO: Alba Iulia plină de gunoaie. Când se GOLESC pubelele. Primarul Gabriel Pleșa: Polaris mai așteaptă un aviz

[ad_1]

Ridicarea gunoiului în Alba Iulia va fi reluată de miercuri 24 martie, în jurul amiezii, a declarat pentru alba24.ro, primarul municipiului, Gabriel Pleșa. 

Gunoiul va fi transportat de firma Polaris pe rampa de transbordare de pe centura orașului. Gunoiul va fi depozitat pe rampa respectivă până când depozitul ecologic de la Galda de Jos va intra în funcțiune, deschidere care este preconizată pentru sfârșitul lunii aprilie.

Potrivit primarului Gabriel Pleșa, miercuri dimineață, firma Polaris mai avea de obținut un aviz din partea DSP Alba pentru a putea depozita gunoiul pe platforma de pe centura orașului.

Mărioara Popescu, directorul Agenției pentru Protecția Mediului Alba, a declarat pentru alba24.ro că firma Polaris a depus la începutul săptămânii în curs documentația pentru revizuirea autorizației de a depozita temporar gunoiul pe platforma de transbordare situată pe centura municipiului.

Condiția este ca aceștia să depoziteze gunoiul până la capacitatea maximă a rampei de transbordare.

Însă pentru a obține revizuirea autorizației, firma Polaris mai are nevoie de un aviz din partea DSP Alba.

Contactat de reporterii alba24.ro, Alexandru Sinea, directorul DSP Alba, a declarat că dosarul este în lucru la medicii instituției.

 

Reamintim că Protecția Mediului Gorj a suspendat autorizația de funcționare a depozitului de gunoi de la Târgu Jiu, locație unde deșeurile menajere din Alba Iulia erau transportate de firma Polaris.

CITEȘTE ȘI: Gabriel Pleșa: Primăria din Alba Iulia a găsit o soluție la problema gunoaielor. Unde vor fi transportate și pentru cât timp

Ce s-a întâmplat la depozitul de gunoi din Gorj

Potrivit unui comunicat de presă emis de Garda Națională de Mediu, ”din data de 23.03.2021, a intrat în vigoare decizia emisă de Agenția pentru Protecția Mediului Gorj privind suspendarea Autorizației Integrate de Mediu pentru Depozitul de deșeuri municipale de la Târgu Jiu.

De la această dată, până la eliminarea cauzelor, depozitul deținut de firma Polaris MEDIU SRL își va suspenda activitatea, pentru o perioadă de maxim 6 luni. Operatorul economic care exploatează depozitul s-a angajat să finalizeze lucrările de diminuare a disconfortului olfactiv în maxim 11 săptămâni.

Decizia luată de APM Gorj survine ca urmare a nemulțumirii locuitorilor din cartierul Slobozia al Municipiului Târgu Jiu, care au sesizat, în repetate rânduri, disconfortul olfactiv generat de acest depozit.

Deși, în ultimii doi ani, Garda Națională de Mediu a efectuat 28 de controale la acest operator, în timpul cărora a aplicat sancțiuni în valoare de 495.000 lei și a trasat mai multe măsuri de conformare, acestea nu au fost realizate în integralitatea lor.

Lucrările efectuate de operator, până în prezent, nu au condus la diminuarea disconfortului olfactiv.

Depozitul de gunoi de la Târgu Jiu/ sursă foto: Facebook, Garda Națională de Mediu

În noiembrie 2020, Comisariatul General al GNM, împreună cu Comisariatul Județean Gorj, au efectuat un control comun la Depozitul de deşeuri Tg. Jiu, în urma căruia s-a stabilit un alt set de măsuri, respectiv obligarea operatorului economic POLARIS MEDIU SRL la captarea gazelor de depozit şi arderea lor centralizată, aşa cum prevede Autorizaţia Integrată de Mediu nr. 4 din 14.10.2019.

Deoarece aspectele constatate de către echipa de control au constituit abateri față de autorizaţia de mediu, a fost transmisă o notificare către APM Gorj cu privire la nerespectarea autorizaţiei integrate de mediu. Ulterior, APM Gorj a transmis operatorului POLARIS MEDIU SRL o notificare prealabilă cu termen de rezolvare a neconformităţilor în 60 de zile.

Întrucât, în timpul verificărilor, comisarii de la GNM – Comisariatul Județean Gorj au constatat că nici de această dată nu au fost duse la îndeplinire măsurile stabilite, APM Gorj a decis suspendarea autorizației de mediu deținută de operator, pentru o perioadă de maxim 6 luni. Agenția județeană pentru protecția mediului a comunicat această decizie tuturor factorilor implicați în gestionarea deșeurilor, astfel încât autoritățile locale să poată face demersuri pentru soluționarea acestei probleme.

Față de această situație, Garda Națională de Mediu își exprimă întreaga disponibilitate de a pune la dispoziția autorităților locale datele necesare, expertiza și sprijinul tehnic, în vederea identificării unor soluții care să preîntâmpine o eventuală criză a deșeurilor la nivelul județului, ale cărei urmări ar putea avea efecte asupra sănătății populației.

Depozitul de gunoi de la Târgu Jiu, sursă foto: Facebook, Garda Națională de Mediu

Totodată, în perioada următoare, Comisariatul Județean Gorj al GNM va monitoriza starea de salubritate a localităților de pe raza județului, precum și modul în care autoritățile locale gestionează problema deșeurilor”, se arată în comunicat.

Alba Iulia a mai fost într-o criză a gunoaielor în urmă cu un an

La începutul anului 2020, autorizația de transbordare a gunoiului menajer, de către firma Polaris, pe platforma temporară de la Bărăbanț a fost sistată de Garda de Mediu.

Orașul a fost năpădit de gunoaie, iar autoritățile s-au chinuit să găsească soluții.

gunoi alba iulia

Cum arata Alba Iulia in criza gunoiului din 2020

După o perioadă de timp, a fost emisă o nouă autorizație către Polaris pentru platforma de la Bărăbanț, apoi a fost amenajată o nouă platformă de depozitate a gunoiului pentru 24 de ore, pe centura municipiului Alba Iulia, platformă care funcționează și în prezent.

Depozitul ecologic de la Galda de Jos

În urmă cu două saptămâni, Dan Popescu, administratorul public al județului Alba declara că procesul de predare-primire al depozitului de la Galda de Jos va fi finalizat cel mai probabil până pe data de  9 mai.

Momentan Consiliul Județean Alba este în plin proces de predare-primire al  Centrului de Management al Deşeurilor de la Galda de Jos către Asocierea RER Vest SA Timişoara (lider) și Retim Ecologic Service, operatori care au câștigat după mai bine de șapte ani dreptul de a opera și funcționa în locație.

Epopeea Centrului de Management al Deşeurilor de la Galda de Jos a luat sfârșit luni, 25 ianuarie 2021, la Curtea de Apel Alba Iulia, după ani buni de contestații și procese în mai multe instanțe de judecată din țară.

Contractul, cu o valoare estimată de 63.518.681 de lei, respectiv circa 13,1 milioane de euro, a fost câștigat de cele două firme în asociere, la începutul lunii octombrie, iar durata contractului este de 6 ani.

âAsocierea RER Vest SA Timişoara (lider) cu Retim Ecologic Service va urma să administreze Centrul de Management Integrat al Deşeurilor de la Galda de Jos şi staţiile de transfer de la Blaj şi Tărtăria, dar şi procesul de transport a deşeurilor de la staţiile de transfer la centrul de la Galda de Jos.

 


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA – Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.



[ad_2]

Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc