Acasă STIRI HUNEDOARA Geoprodusele, exemple de bune practici în cadrul Forumului Tradițiilor Creative

Geoprodusele, exemple de bune practici în cadrul Forumului Tradițiilor Creative

Geoprodusele dezvoltate de Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparc Internațional UNESCO administrat de Universitatea din București, au fost aduse în atenția publicului participant la cea de a doua ediție a Forumului Tradițiilor Creative.

Ediția din acest an a Forumului s-a axat pe importanța elementelor de patrimoniu cultural în dezvoltarea comunităților locale. Participanții au prezentat exemple de bună practică cu accent pe educație, dar și proiecte derulate la nivel național menite să creeze baze de date sau politici publice în domeniul meșteșugurilor și creatorilor de artă tradițională. Forumul Tradițiilor Creative reunește experți, specialiști, creatori în diverse domenii culturale și artistice, dar și reprezentanți ai industriilor creative și ai instituțiilor publice care activează în zona culturii.

Evenimentul a cuprins o vizită aplicată în Geoparc și o serie de conferințe, dezbateri și ateliere găzduite de The Ark – Depozitul de viitor, din București. În cadrul aplicației în teren găzduită de Geoparc, participanții au văzut la fața locului ce înseamnă conceptul de geoprodus dezvoltat în cadrul proiectului Interreg Danube GeoTour (proiect cofinanțat din fondurile Uniunii Europene <<ERDF, IPA>>).  Vizitele la Casele Geoparcului și la dinostopuri – geoprodusele propuse de Geoparc în cadrul proiectului internațional – ”Povestea firului de lână” dezvoltată de Asociația Femeilor din Sântămăria Orlea (AFSMO) și povestea lui Andi Andezit propusă de Asociația Drag de Hațeg au reprezentat exemple clare de produse create local cu scopul de a promova comunitățile locale și geoparcul. Elevii Școlii Gimnaziale Sîntămăria Orlea au dorit și ei să aibă un rol în promovarea tradițiilor creative. Din firele de lână vopsită cu plante de membrele AFSMO ei au creat decorațiuni ce pot fi admirate de acum în Casa Tradițiilor din Sînpetru. Și tot reprezentantele AFSMO au ținut ca oaspeții acestui eveniment să participe la o sesiune de degustare de produse tradiționale locale făcute chiar de ele.

În partea a doua a evenimentului, desfășurată la București, temele abordate au vizat tradițiile creative în contextul Anului European al Patrimoniului Cultural, materialele naturale ca resursă pentru crearea identității locale și educația privind patrimoniul.  Expoziția ”Stone made objects – Intangible heritage of UNESCO Global Geoparks” a fost prezentată pentru prima dată publicului din România, în cadrul Forumului. Exponatele provenite din geoparcuri membre ale Rețelei Europene a Geoparcurilor au fost un exemplu concret al modului în care geodiversitatea locală poate influența identitatea unei comunități. În plus, expoziția a reprezentat și unul dintre evenimentele reper propuse de Geoparc pentru celebrarea Săptămânii Geologiei, desfășurată în perioada 22 – 28 octombrie, la nivel național, pentru prima dată în România.

Cea de a doua ediție a Forumului Tradițiilor Creative s-a desfășurat în perioada 24 -28 octombrie, sub înaltul patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene din România, ca parte a evenimentelor menite să marcheze Anul European al Patrimoniului Cultural. Efenimentul a fost organizat de DC Communication și  Asociația Geomedia, cu sprijin oferit de Universitatea din București, Muzeul Național al Țăranului Român, Ordinul Arhitecților din România, Fundația Calea Victoriei, The Institute, Pro Patrimonio, Școala de la Piscu, Institutul Național pentru Cercetarea și Formare Culturală și SNSPA.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Pantofii tăi sunt prea strâmți? TOP 6 moduri de a-i lărgi, pe care NU le știai!

Există milioane de perechi de pantofi pe piață. Trebuie doar să îți rezervi timp pentru a fi sigur că pantofii pe care...

România este clasată pe ultimul loc la reciclarea deșeurilor în UE. Din 2020, riscăm amenzi de 200.000 euro pe zi!

    Din 2020, România trebuie să ajungă la o rată de reciclare de minimum 50%. Imposibil, în acest moment, însă Curtea de Justiție...

Vrei să crești un copil inteligent? Investește în jucăriile potrivite!

Tot mai mulți părinți se mândresc cu nivelul de inteligență al copiilor lor și o pun pe seama moștenirii genetice sau a...

TOPul cautarilor globale în Google în 2019 – Cum arată lumea prin filtrul motorului de căutare?

Liderul in domeniul motoarelor de cautare, Google, a facut publice cele mai cautate expresii, cuvinte si subiecte din anul 2019. Datele au...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: