Acasă ADMINISTRATIE Guvernul va finanța crearea de perdele forestiere de-a lungul drumurilor naționale

Guvernul va finanța crearea de perdele forestiere de-a lungul drumurilor naționale

Autostrăzile și drumurile naționale vor fi mărginite de perdele forestiere în baza unui program național ce va începe în primăvara acestui an și care prevede, într-o primă etapă, plantări de arbori pe o lungime de 870 de kilometri, a declarat sâmbătă, la Deva, ministrul delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, Lucia Varga.

Sumele alocate pentru acest an se ridică la 30 de milioane de lei, urmând ca finanțările să continue pe parcursul derulării programului.  Ministrul a spus că programul va include în etapa a doua plantarea de perdele forestiere și de-a lungul drumurilor județene.

La nivel național sunt necesari 1.700 de kilometri de perdele forestiere de-a lungul drumurilor naționale și județene. În prima etapă a fost aprobat Programul național de realizare a perdelelor forestiere a autostrăzilor și drumurilor naționale pentru 870 de kilometri. Pentru acestea avem întocmite studiile de fezabilitate și avem fondurile necesare’, a afirmat Lucia Varga, citată de Agrepres.

La rândul său, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Ioan Moloț, a declarat că programul este binevenit pentru autoritățile locale, în condițiile în care anual se cheltuiesc sume importante de bani pentru operațiunile de deszăpezire a drumurilor.

Cu aceste perdele forestiere care se fac pe marginea drumurilor vom avea un ajutor enorm. Nu vom mai folosi atât de mulți bani la deszăpeziri.  În ceea ce privește județul Hunedoara, primele drumuri pe lângă care vor fi plantate perdele forestiere sunt DN 7 și DN 68A, a declarat Mircea Ioan Moloț, președintele CJ Hunedoara.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Iată 3 piese vestimentare care NU trebuie să lipsească din garderoba niciunui bărbat toamna aceasta!

Odată cu venirea sezonului rece, este și momentul să-ți reînnoiești garderoba. Există câteva piese esențiale, de care nu te poți lipsi toamna....

Știai de ce ai nevoie pentru a naviga pe ambarcațiuni cu vele sau motor?

Navigația a însoțit umanitatea încă de la începuturile ei timide. Omul a fost fascinat, uneori, nevoit, alteori, curios, să străbată întinderile de...

Află când și cum să alegi primul telefon al copilului tău!

După o anumită vârstă, cei mai mulți dintre copii își doresc propriul telefon mobil și încep să își copleșească părinții cu rugăminți...

Top 5 sfaturi de fashion de la femeile din Vest

Fiecare femeie în parte are stilul propriu și unic de a se îmbrăca, comporta, gesticula și mânca, de exemplu. Cu toate acestea,...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: