AcasăSTIRIHUNEDOARAHomor vrea trafic normal pe drumul groazei, DN76 Deva-Oradea, până la finalul...

Homor vrea trafic normal pe drumul groazei, DN76 Deva-Oradea, până la finalul anului

Directorul general al CNADNR, Cătălin Homor, a efectuat vineri o vizită de lucru pe şantierul DN 76 Deva-Oradea, drum aflat în reparații de mai bine de 10 ani. Șoseaua este una dintre cele mai distruse din România, dar Cătălin Homor vrea ca reparațiile să fie finalizate până în decembrie.

Lucrările la loturile 4 şi 5 ale Drumului Naţional 76 (DN76), care leagă Deva de Oradea, au avansat cel mai rapid în ultimele două luni, ajungând la stadii de realizare de 55% şi respectiv 60%, iar directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), Cătălin Homor le-a cerut constructorilor să continue lucrările în ritm susţinut, astfel ca la finalul anului şoferii să poată circula în condiţii optime, potrivit unui comunicat al CNADNR publicat vineri.

 

„Sunt sectoare din DN 76 unde lucrările se desfăşoară destul de bine şi care vor putea fi finalizate până la sfârşitul acestui an. Dar, sunt şi sectoare unde ritmul de lucru nu este cel satisfăcător pentru a atinge stadiile angajate de către Antreprenori încă din luna ianuarie. Acolo punem presiune pe constructori pentru a urgenta execuţia, astfel încât până la finele anului pe acest drum naţional să se poată circula în condiţii optime. Vreau ca angajamentul pe care ni l-am asumat împreună cu Antreprenorii să fie dus la bun sfârşit.” a declarat Cătălin Homor

Stadiul fizic al lucrărilor este următorul:

Lotul 1 Soimuș – Brad, km 0+000 – km 30+436: stadiul fizic 75%. Antreprenorul lucrării este Asocierea Selina şi Doprastav a.s., stadiul fizic fiind de 75%.

Lotul 2 Brad– Ionești, km 35+432 – km 55+425: stadiul fizic este de 99%. Antreprenorul lucrării este PORR Bau GmbH.

Lotul 3, Ionești – Vârfurile, km 55+425 – km 69+350: Contractul de execuție lucrări aferent acestui sector a fost reziliat în data de 24.09.2015. Stadiul fizic de execuție al lucrărilor la data rezilierii a fost de 29.76%. După reziliere s-a luat decizia ca Proiectul Tehnic şi lucrările de execuţie pentru acest tronson să fie realizate în regie proprie de către CNADNR SA.

Lotul 4 Vârfurile – Ştei, km 69+350 – km 102+660: stadiul fizic este de 55% Antreprenorul lucrării este SC Antreprenor Construct Mod SRL

Lotul 5, Ştei – Beiuş, km 102+660 – km 133+660: stadiul fizic este de 60%. Antreprenorul lucrării este Asocierea AZVI / AZCALE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc