Acasă STIRI HUNEDOARA Încă un dosar al căutătorilor de comori dacice. Pagube de 3,8 milioane...

Încă un dosar al căutătorilor de comori dacice. Pagube de 3,8 milioane euro prin săpături ilegale în situl dacic de la Sarmizegetusa Regia

Patru persoane au fost trimise în judecată, la Tribunalul Hunedoara, pentru că au comercializat obiecte de tezaur găsite după ce au făcut săpături ilegale în situl Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei. Piesele găsite în zona Şesu Căprăreţei, printre care se numără mii de monede din aur şi un colier din aur au fost vândute pe piaţa neagră, iar banii câştigaţi au fost folosiţi pentru cumpărarea unor loturi de teren, maşini de lux şi locuinţe, pentru a li se pierde urma.

Ţinta: Capitala Daciei

            Procurori Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, au dispus trimiterea în judecată inculpaţilor: Darius Liviu Baci, Mircea Mihăilă, zis „Cap de porc”, Florin Sebastian Zvîncă şi Romică Hîndorean, cei patru fiind acuzaţi, în principal, de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Procurorii afirmă că în perioada 1998 – 2009, după ce s-au constituit într-o asociaţie infracţională, inculpaţii au desfăşurat activităţi sistematice de detecţii şi săpături neautorizate în situl arheologic Sarmizegetusa Regia (monument UNESCO), în urma cărora au sustras şi valorificat ilegal pe piaţa neagră a antichităţilor mai multe tezaure arheologice, pierdute pentru Patrimoniul Cultural Naţional.

Ce s-a furat
Concret, învinuiţii au comercializat ilegal un tezaur în valoare de 3.794.550 euro, alcătuit din 3.600 monede Lysimach, Pharnakes şi Asander, în greutate de 30 kg, din aur, găsit în anul 1998. Din acesta s-au recuperat 28 monede Lysimach, aflate acum în colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României.

Un alt tezaur, în valoare de 100.000 euro, alcătuit dintr-un colier cu pandantive şi doi cercei din aur, a fost sustras în perioada 2002-2003 din situl cetăţii dacice de la Căpâlna, judeţul Alba. Colierul a fost recuperat şi depus în colecţiile Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia.

De asemenea, învinuiţii au comercializat 35 denari romani din argint şi o tetradrahmă, în valoare de 869 de euro. Tezaurul a fost sustras în vara anului 2000 din punctul arheologic Dâncu Mare, piesele fiind recuperate şi depuse în colecţiile Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia.

Afaceri cu bani din aurul dacic

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, cei patru bărbaţi au încercat „să spele” banii câştigaţi din vânzarea obiectelor de patrimoniu, astfel că şi-au cumpărat o spălătorie auto, două parcuri auto cu 20 de autoturisme de lux, 33 de parcele de teren în intravilanul municipiului Deva, acţiuni bancare, o vilă cu piscină, apartamente în municipiul Deva, au petrecut vacanţe în Europa de Vest, Tunisia şi Japonia, se arată într-un comunicat al Parchetului General.
În cauză, procurorii au dispus instituirea unor măsuri asiguratorii în vederea recuperării prejudiciului creat.

Dosarul se va judeca la Tribunalul Hunedoara.

„În cursul urmăririi penale efectuate până în prezent, în dosarul „Aurul dacic” au fost recuperate: un tezaur din colier cu pandantive şi cercei din aur în valoare de 100.000 de euro, 13 brăţări spiralice din aur, în valoare de 5.300.000 de euro, 700 monede din aur, de tip Koson, în valoare de 350.000 de euro, 202 monede din argint de tip Koson, trei scuturi regale dacice din fier, precum şi alte loturi cuprinzând câteva mii de artefacte arheologice”, se arată în comunicatul Parchetului General

Comentarii

comentarii

1 COMENTARIU

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

DETARTRAJUL – Află 5 lucruri pe care trebuie să le știi despre această procedură

Deși detartrajul ar trebui să facă parte din igiena și îngrijirea regulată a danturii, nu mulți oameni fac acest lucru atât de...

De ce obsesia pentru cărțile de self-help te poate împiedica să te dezvolți? Specialiștii spun că și tu faci această greșeală

Dacă ar exista o pastilă care să îți maximizeze puterea creierului, ai lua-o? Pentru unul din patru studenți de la Universitatea Oxford,...

Cum să obții un look de film noir? 4 sfaturi pentru bărbații care preferă stilul clasic

Film noir este un termen cinematografic, care descrie filmele polițiste hollywoodiene clasice. Acesta a devenit un reper cunoscut nu doar în acest...

Pleci la munte? Află 4 lucruri de care trebuie să ții cont pentru o escapadă montană perfectă!

Zona montană este perfectă pentru o ieșire din oraș și pentru o gură de aer curat. Muntele este extrem de benefic pentru...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: