Acasă POLITICA Iuliu Winkler: Satele Europei trebuie să fie conectate la progresele tehnologice

Iuliu Winkler: Satele Europei trebuie să fie conectate la progresele tehnologice

[ad_1]

Viitorul Europei rurale depinde în mare măsură de o strategie coerentă pe termen lung care să fie conectată la noua Politică Agricolă Comună (PAC), a afirmat deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, Grupul PPE). ”Cerem Comisiei Europene să vină cu o viziune concretă cu privire la zonele rurale europene, iar noua PAC, aflată în negociere, trebuie să înglobeze această viziune. Noi, membrii Grupului PPE din Parlamentul European credem că este nevoie de o abordare holistică pentru că mediul rural este un sistem economic viu multifuncțional în care agricultura și silvicultura ocupă locul central și generează afaceri. Fermierii, agricultorii, cei care conduc întreprinderi în mediul rural așteaptă și au nevoie de o viziune concretă, stabilă și orientată spre viitor”, a declarat europarlamentarul UDMR.

Potrivit acestuia, mediul rural european se confruntă, la ora actuală, cu masive depopulări, tinerii fiind cei care, în cea mai mare măsură , preferă să se stabilească și să muncească în orașe în detrimentul vieții și activităților de la țară. ”Și în cazul localităților rurale nevoile diferă de la o regiune la alta, de la un stat membru la altul. De aceea, cred că este important să analizăm cele mai bune practici din regiunile care au succes și să adaptăm conceptele și modelele care au impact pozitiv. Tehnologia, digitalizarea, inovarea, toate trebuie aduse în mediul rural. Acestea trebuie să eficientizeze și să reducă din greutatea muncii cu pământul și cu animalele, dar și să reducă din decalajul tehnologic care desparte satul de oraș și care, de multe ori, îi determină pe tineri să aleagă viața citadină”, a spus Winkler. În opinia deputatului european, conectivitatea este cheia succesului în mediul rural pentru realizarea unei agriculturi moderne, pentru afaceri de succes, pentru crearea de locuri de muncă, dar și pentru viața casnică în sine.

”Știința, inovația tehnologică trebuie să vină în întâmpinarea problemelor pe care le aduc schimbările climatice în agricultură. Trebuie să ascultăm atent vocile care vin din localitățile noastre rurale și să fim mereu conștienți de faptul că satele noastre trebuie sprijinite să rămână comunități vii, în care să se manifeste progresul, și nu să le conservăm ca pe niște muzee în aer liber”, a adăugat Iuliu Winkler.

*Grupul PPE este cel mai mare grup politic din Parlamentul European, cu 175 de deputați din toate statele membre ale UE.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

PATREON

Sau fă o donație direct în contul nostru bancar:
RO16BTRLRONCRT0517131201 – Banca Transilvania>



[ad_2]

Source link

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Dorești să excelezi în gaming online? Iată de ce ai nevoie!

Foarte mulți tineri s-au apucat să joace cele mai râvnite jocuri online, fiindcă dacă se ajunge la un anumit nivel, se pot...

Ești însărcinată? Iată cele mai bune decizii pe care le poți lua înainte de venirea copilului pe lume

Fiecare femeie care urmează să devină mămică își dorește să facă totul astfel încât venirea pe lume a copilului să se desfășoare...

Cum înveți să cânți prima ta piesă la o chitară acustică, în mai puțin de o lună

Ți-ai dori să înveți să cânți măcar o melodie ușoară la chitara acustică, suficient cât să-ți impresionezi partenerul/a sau să faci atmosferă...

Te-ai gândit vreodată cât ai pierdut din cauza prejudecăților?

Cu toții ne naștem fericiți, optimiști și acceptând tot ceea ce există în jurul nostru: oameni, insecte, animale, tablouri, culori, flori. Le...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: