Acasă SPORT Jiul şi-a amânat reunirea. Din nou

Jiul şi-a amânat reunirea. Din nou

poza grup Jiul 

Aşa cum era de aşteptat, Jiul Petroşani şi-a amânat reunirea pentru a doua oară la rând. Oficialii grupării din Vale nu găsesc încă soluţia potrivită pentru a ieşi din impas, iar vocile care spun că echipa nu va mai lua startul în Liga a III-a sunt din ce în ce mai puternice.

Cel puţin deocamdată, conducerea a mutat data primului antrenament pentru începutul săptămânii viitoare, explicaţia neoficială fiind aceea că există timp suficient pentru a afla dacă alb-negrii vor fi depunctaţi de Federaţie, din cauza neachitării datoriilor către jucători. Prelungirea agoniei vine după ce reprezentanţii Jiului n-au primit niciun răspuns, nici din partea Primăriei şi nici din partea unicului finanţator, Alin Simota, care nu este dispus să plătească salariile restante jucătorilor, deşi mai bine de jumătate din echipă a depus memorii în acest sens. în aceste condiţii, puţinii jucători rămaşi în Vale (majoritatea juniori) sunt nevoiţi să se pregătească pe cont propriu până la începerea stagiului centralizat. Dacă antrenorul Toni Sedecaru nici nu ştie exact care sunt jucătorii pe care se va mai baza pentru a doua jumătate a campionatului, preşedintele Jiului, George Boboc, este ceva mai sincer: „încă aşteptăm un răspuns oficial de la Primăria Petroşani. Nici datoriile către jucători nu am reuşit să le acoperim până acum. Jucătorii se vor pregăti pe cont propriu până la reunirea oficială. Eu însă sper şi cred că totul va fi bine”, a declarat Boboc. La jumătatea campionatului, Jiul Petroşani ocupă locul 11 în Seria a V-a a Ligii a III-a, loc care, conform ultimelor noutăţi venite din partea forului prezidat de Mircea Sandu, ar duce direct în cel de-al patrulea eşalon.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Care sunt domeniile din Vest în care sunt indispensabili transpaleții?

În fiecare domeniu există anumite lucruri care sunt indispensabile și fără de care munca nu poate fi întreprinsă. Dacă în medicină ai...

Top 3 alegeri excepționale pe care să le faci pentru bucătăria ta modernă

Atunci când vine vorba de amenajat bucătăria, cu siguranță îți dorești cele mai moderne, frumoase și calitative lucruri. După ce te-ai decis...

Iată 3 piese vestimentare care NU trebuie să lipsească din garderoba niciunui bărbat toamna aceasta!

Odată cu venirea sezonului rece, este și momentul să-ți reînnoiești garderoba. Există câteva piese esențiale, de care nu te poți lipsi toamna....

Știai de ce ai nevoie pentru a naviga pe ambarcațiuni cu vele sau motor?

Navigația a însoțit umanitatea încă de la începuturile ei timide. Omul a fost fascinat, uneori, nevoit, alteori, curios, să străbată întinderile de...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: