Locuitorii judeţelor din vestul României trebuie să se pregătească pentru o potenţială epidemie de gripă venită dinspre Ungaria, după ce în ţara vecină peste 17.000 de persoane au solicitat tratament medical pentru simptome de gripă, în perioada 3-9 februarie.
Centrul Naţional de Epidemiologie din Ungaria (OEK) a anunţat că în perioada 3-9 februarie peste 17.000 de persoane au solicitat tratament de urgenţă pentru simptome de gripă, OEK anunţând că este vorba despre o creştere cu 20% a incidenţei gripei în comparaţie cu cazurile înregistrate în săptămâna dinainte.
Cel mai mare număr de pacienţi care s-a adresat medicilor s-a înregistrat în zona capitalei, Budapesta, şi în judeţele Pesta şi Gyor-Moson-Sopron. În aceste regiuni, aproximativ 100.000 de pacienţi au apelat la serviciile medicilor, potrivit aceleiaşi surse. Peste un sfert din totalul pacienţilor au fost copii, iar aproximativ 40% au vârsta cuprinsă între 15 şi 34 de ani.
OEK precizează că în judeţul Veszprem, peste 70% dintre pacienţi au vârsta sub 15 ani.