Acasă STIRI HUNEDOARA La 96 de ani, un cioban a scăpat de şomaj şi a...

La 96 de ani, un cioban a scăpat de şomaj şi a fost reangajat la stână

Cioban Stefan GrosuŞtefan Grosu, românul care a avut prima carte de muncă abia atunci când împlinise 90 ani, a fost reangajat ca cioban de proprietarul turmei de oi la care a lucrat până anul trecut.

Se întâmplă după un parcurs în care baciul Ştefan, ajuns acum la venerabila vârstă de 96 de ani, a stat un an în şomaj.

Bătrânul locuieşte în satul Vâlcelele Rele şi este oier de peste 80 de ani. Nu s-a gândit vreodată că ar avea nevoie de o carte de muncă, abia în anul 2007 fiind pus în situaţia de a semna un contract de angajare.

Întâmplarea are farmecul ei şi este relatată chiar de patronul turmei de oi la care baciul Ştefan a fost angajat cu acte în regulă.

“Acum câţiva ani, moş Ştefan a venit la mine ca să-i angajez un nepot la stână. După o lună, a revenit şi mi-a spus că şi el vrea să rămână cu oile. I-am făcut carte de muncă în anul în care a împlinit 90 de ani. A lucrat peste cinci ani, apoi, în iarnă, l-am trimis în şomaj pentru că m-am gândit că iarna e prea grea pentru el, ţinând cont de vârsta înaintată. M-am înşelat, pentru că m-a căutat şi mi-a spus să-l reangajez. Dacă un om vrea să lucreze la vârsta asta, cum să-l refuz? E un exemplu pentru tineri”, a spus Emil Părău, proprietarul turmei la care a fost angajat baciul Ştefan.

Aşa că baciul Ştefan Grosu s-a dus la stâna din satul Vălioara să vadă oile şi se va ocupa, în continuare de turmă, după cum a învăţat de la străbunii săi.

“După părerea mea, numai de dragul oilor mi-a lungit Dumnezeu anii de viaţă. Nu mă simt deloc bătrân. La deal e mai greu, dar pe câmp mă ţin cu tinerii şi nu mă depăşesc. Mie mi-a plăcut ciobănia. Am încercat eu şi cu şomajul şi cu statul acasă, dar nu-i de mine. Am lăsat şomajul şi am venit la muncă”, spune baciul Ştefan.

În decursul celor 80 de ani de când a lucrat la oi, Ştefan Grosu a trăit multe şi a scăpat din multe. S-a luptat chiar şi cu ursul, atunci când animalul a năvălit la stână.

“A venit ursul la stână şi l-au simţit câinii. Eu i-am auzit lătrând şi am ieşit primul. M-a luat ursul în braţe şi m-a aruncat aşa, în aer, prin cetina unui brad. Când am căzut la pământ, am stat nemişcat”.

În luna mai, baciul Ştefan va pleca cu oile la munte, în Retezat, şi se va mai întoarce abia în septembrie.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Cât trebuie, de fapt, să stea un laptop la încărcat? Care sunt recomandările experților?

După ce ai achiziționat un laptop sau o baterie nouă pentru cel vechi, specialiștii recomandă încărcarea pentru cel puțin 24 de ore....

Ești o persoană rușinoasă? Iată CUM treci peste timiditate și prejudecăți!

Deși persoanele timide tind să nu creeze mai niciodată probleme sau neplăceri celor din jur, multe dintre ele și-ar dori să scape...

Sfaturi utile pentru femei – 4 mici investiții pentru a te simți bine în pielea ta!

De multe ori, doamnele și domnișoarele simt nevoia de noi achiziții care să contribuie major la crearea unui sentiment plăcut. Încrederea în...

Cum să reduci cheltuielile pe care le ai cu mașina – Trucurile pe care merită să le încerci!

A întreține o mașină nu este ușor, dar nici ieftin. Pe lângă carburant, există o mulțime de lucruri care te fac să...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: