Acasă CULTURĂ, ARTĂ & MEDIA La aniversarea scriitorului Ion Scorobete

La aniversarea scriitorului Ion Scorobete

Personalitățile hunedorene din toate domeniile se află în permanență în atenția Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, biobibliografiile dedicate acestora fiind un incontestabil semn al prețuirii noastre față de acestea.

În ziua de 24 mai 2017, la Salle d’Or din incinta Deva Mall, a fost organizat un eveniment cultural special dedicat celei de-a 70-a aniversări a poetului, prozatorului și eseistului Ion SCOROBETE. Am avut, prin urmare, bucuria de a oferi scriitorului de la Meria, cel legat cu mii de fire de ținutul său natal, o veritabilă carte de vizită, o biobibliografie care oglindește viața, creația literară, aprecierile criticilor literari și ale confraților de breaslă. Darul nostru a fost oferit cu câteva zile înainte ca Ion Scorobete să împlinească 70 de ani, o vârstă a maturității marcate de experiență și înțelepciune.

 Ne-a făcut o mare plăcere să-i urăm și să-i cântăm „La mulți ani” împreună cu Corala „Sargeția”, sub bagheta dirijorului Nicolae Icobescu, care la finalul evenimentului a susținut un moment muzical.

În semn de prețuire și recunoștință, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva i-a acordat scriitorului Ion Scorobete o Diplomă de Excelență pentru întreaga creație și activitate literară.

Autor a peste 20 de volume de versuri, proză scurtă, romane, eseuri, Ion Scorobete este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A colaborat la cele mai importante reviste de cultură din țară: Orizont, Luceafărul, Tribuna, Familia, Convorbiri literare, Dacia literară, Argeș, Steaua, ProSaeculum, Poezia, Scrisul românesc, Banat etc. Bine primite de critica literară și de confrații de breaslă, scrierile lui Ion Scorobete s-au bucurat de aprecierea unor nume importante ale literaturii române actuale: Lucian Vasiliu, Cornel Ungureanu, Radu Ciobanu, Luminiţa Marcu, Lucian Alexiu, Dumitru Hurubă etc.

Scriitor plurivalent, poet, prozator și eseist, avocat în viața de zi cu zi, Ion Scorobete și-a primit botezul artistic în peisajul plin de frumusețe al Ținutului Pădurenilor, unde își are rădăcinile. Aici, în îndrăgitul sat Meria, pe care îl poartă în inimă pentru totdeauna, în aerul tare al înălțimilor, printre pădurenii ce par să pogoare direct din daci, în satele care izvodesc eternitatea, Ion Scorobete a simțit de foarte tânăr dragostea pentru literatură, întâi prin lectură, apoi prin creația literară proprie. Tot ceea ce a creat de-a lungul anilor, tot ceea ce a oferit cititorilor săi poartă amprenta anilor petrecuți în mirifice spații hunedorene încărcate de istorie: Țara Hațegului, Densuș, Hunedoara. Așa cum afirmă unii dintre comentatorii scriitorului, „cele dintâi versuri se nasc sub auspiciile unor lecturi, deşi conturul emoţional al parabolelor sale se va creiona şi dezvolta cu precădere sub impresia fascinantă a frumuseţilor imagistice ale ţinutului copilăriei şi adolescenţei”. Cu timpul, această credinţă în scrisul său apare ca o izbăvire, o mântuire, o retragere în meditaţie.

Două sunt toposurile care au influențat creația lui Ion Scorobete: ținuturile natale, ale adolescenței, și Banatul în care a muncit ani de zile ca avocat pledant și unde a avut prilejul de a se documenta detaliat în legătură cu personalitatea lui Traian Vuia, pionierul aviației românești.

Afirmat de foarte tânăr în „republica literelor”, beneficiind de aprecierea scriitorilor hunedoreni și a unor critici literari de renume de la nivel național, Ion Scorobete devine un nume important al literaturii române de la sfârșitul secolului XX. Poezie sau proză, eseu sau pagini de critică literară, toate poartă la Ion Scorobete semnul harului, al rigorii și al măsurii ce îi sunt inspirate de clasicii greci pe care îi admiră și de la a căror gândire se revendică. O caracterizare mai mult decât sugestivă i-o face confratele într-ale scrisului, poetul Eugen Evu: „Ion Scorobete-Merianu plasticizează discursul cu dezinvoltura cu care ai culege afine cu degetele rășchirate, sau zmeură de pe marginea râului cot la cot cu ecoul pădurii, dar şi complice cu meandrele suprarealismului.” 

La împlinirea a 70 de ani de viață, o viață dăruită literaturii, împreună cu prietenii săi prezenți la festivitate, i-am dorit scriitorului de la Meria să ne dăruiască încă multe volume scrise cu același talent și cu aceeași dragoste față de cititorii care îi împărtășesc această iubire.

La mulți ani, Ion Scorobete!

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Vrei să te bucuri de un aer mai curat în propria locuință? Iată ce trebuie să faci!

Cu siguranță știi deja că este extrem de important ca aerul din casă să fie cât mai curat și mai ușor de...

Abia te-ai întors din vacanță, dar nu te simți pregătit să înfrunți stresul de la job? Iată 3 trucuri pentru a te readapta vieții...

Vacanța de vară s-a terminat, dar tu poate că n-ai starea necesară ca să te întorci rapid la job. Mintea îți este...

Pariurile sportive – fenomen de masă și veritabilă industrie accesorie sportului

Sportul continuă să suscite un interes major pentru foarte mulți oameni, atât ca formă de divertisment, prin urmărirea evenimentelor preferate, cât și...

TOP 5 trucuri prin care îți poți îmbunătăți procesul de producție

Procesele de producție simplificate sunt vitale pentru succesul companiilor producătoare. Cu toate acestea, există încă mult spațiu de îmbunătățire în cadrul multor...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: