AcasăADMINISTRATIELa Timișoara ca la Paris. 300 de biciclete de închiriat de la...

La Timișoara ca la Paris. 300 de biciclete de închiriat de la primărie

300 de biciclete disponibile în 25 de stații de închiriere dispuse pe întreg teritoriul orașului sunt oferta pe care primăria o face timișorenilor dornici de plimbări eco. Parte a unui proiec parțial nerambursabil, proiectul va aduce în municipiul de pe Bega aerul cosmopolit al unor mari orașe, precum Paris sau Bacelona.

Primăria municipiului Timişoara a semnat contractul de finanţare pentru proiectul intitulat: ,,Modernizarea staţiilor de transport public intermodal la nivelul polului de creştere  Timişoara’’, cu o valoare totală de 7.489.225,70 lei (T.V.A inclus), din care valoarea asistenţei financiare nerambursabilă solicitată este de 5.540.358,66 lei. Obiectivul declarat este acela de dezvoltare a unui sistem rutier intermodal, prin utilizarea mijloacelor de transport în comun şi a mijloacelor ecologice în detrimentul autovehiculelor personale, având ca şi scop principal reducerea gradului de poluare şi îmbunătăţirea mobilităţii urbane în Polul de Creştere Timişoara. Mai exact, se dorește realizarea unei reţele de 25 staţii de închiriere de biciclete în regim self-service şi dezvoltarea unei reţele coerente de piste şi trasee destinate bicicliştilor, pe teritoriul Municipiului Timişoara. Totodată, se va pune la dispoziţia populaţiei un număr de 300 biciclete şi se va asigura amenajarea intersecţiilor şi repararea a 23 km de piste dedicate circulaţiei bicicliştilor, dar şi construcţia a 11 staţii de transport în comun în scopul desfăşurării în condiţii optime a transportului public în comun şi pentru a mări gradul de siguranţă şi confort a pasagerilor care se află în aşteptarea mijloacelor de transport.

Administrarea sistemului pentru staţiile de biciclete va fi una unitară, datele fiind colectate pe două servere centrale, localizate în sediul Primăriei Timişoara. Autentificarea utilizatorilor la sistem se va face pe baza unui card de acces personal şi a unui set de credenţiale unic pentru fiecare utilizator, operarea cu interfaţa reţelei făcându-se prin intermediul ecranelor senzitive. Pentru că suntem în România, mecanismele automate de securizare a bicicletelor vor fi tip anti-vandal şi vor avea sistem de protecţie pentru cazul penelor de curent sau al altor erori survenite la sistem. Eliberarea bicicletelor se va face prin comandă automatizată, în urma autentificării utilizatorului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc