Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în ziua de 11 martie 2015, ora 1800, în incinta Deva Mall, etajul patru, Salle d’Or, lansarea cărții „Cu bicicleta prin Pirinei = Route des Cols des Pyrénées” semnată de Alin Bonța.
Autorul, de profesie inginer, în prezent managerul unei firme ce oferă servicii de tipărire în sistem digital, face o captivantă și minuțioasă relatare a unei experiențe unice: drumul pe bicicletă de la Marea Mediterană la Oceanul Atlantic, trecând de-a lungul Munților Pirinei.
Alin Bonța este un pasionat al sportului, participant la edițiile de maraton de la Paris, Berlin, Viena și Ljubljana, la concursuri interne de alergare pe șosea sau de trail running. Ciclismul este și el o altă pasiune, plăcerea pedalatului datorându-se, printre altele, interesului cu care a urmărit Turul Franței și „Il Giro” (Turul ciclist al Italiei). A luat parte la dificilul maraton ciclist „Ötztaler Radmarathon” de la Sölden, Austria (2012) și la „Maratonas des Dolomites”, Italia (2014). Cu un asemenea background, Alin Bonța, împreună cu fiica sa, Karina, și cu un grup de prieteni iubitori de ciclism, a pornit în temerarul drum pe două roți prin Pirinei. Drumul a fost consemnat în cele mai mici detalii, iar ceea ce a rezultat este cartea de 350 de pagini, bogat ilustrată, pe care Alin Bonța o lansează acum.
Cartea este prefațată de Alex Ciocan și Răzvan Jugănaru, ambii subliniind frumusețea ciclismului, de performanță sau de amatori, precum și faptul că Alin Bonța ne dezvăluie o lume plină de farmec, o lume „în care poți fi doar tu, bicicleta și muntele”.
Autorul va purta un dialog cu cei prezenți la lansare și va acorda autografe.