AcasăSTIRILectura pentru toţi la Uricani

Lectura pentru toţi la Uricani

Când, în anul 1995, Adunarea Generală a UNESCO statua ziua de 23 aprilie drept Zi Internaţională a Cărţii şi a Dreptului de Autor, stabilea şi deviza sub care urmau să se desfăşoare toate activităţile legate de carte şi lectură: lectura pentru toţi.

Această deviză a preluat-o şi Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva atunci când a pus bazele proiectului prin care şi-a propus să aducă slova tipărită, cartea, în toate localităţile judeţului Hunedoara. Am fost conştienţi de faptul că în zilele noastre cartea este mai necesară ca oricând. Într-o lume în care valorile spirituale încep să piardă tot mai mult din importanţă, când contează doar acumulările băneşti, materiale, achiziţionarea de bunuri, a te împărtăşi din lumina cărţilor pare un lucru aproape ciudat. Greu ne putem închipui că au fost şi vremuri în care mari învăţaţi ai acestei ţări au colindat sate şi cătune ca să ducă celor mulţi flacăra înţelepciunii ascunse în filele cărţilor. Cuvintele cronicarului Miron Costin – „Că nu e alta mai frumoasă şi mai cu folos zăbavă decât cetitul cărţilor” –  se citează cu asupra măsură, dar în realitate se face mult prea puţin pentru a transpune în fapt aceste cuvinte scrise cu secole în urmă.

În demersul nostru suntem animaţi de cuvintele marelui cărturar Nicolae Iorga – „Citeşte ca şi cum ai asculta pe un bun prieten ori pe un mare învăţător” – şi întindem o mână prietenească tuturor comunităţilor din judeţul Hunedoara unde dorim să pătrundem cu lumina cărţii. Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva îşi sprijină iniţiativa proiectului cultural „Lectura pentru toţi”, proiect ce are drept public-ţintă iubitorii de carte din aşezările rurale şi urbane ale judeţului, pe o constantă colaborare cu editurile şi scriitorii din judeţ.

Una dintre primele măsuri pe care le-am luat în calitate de manager al Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a fost aceea de a-mi aduce scriitorii „acasă” şi, când spun „acasă”, spun biblioteca judeţeană. Scriitorii hunedoreni au nevoie de biblioteca judeţeană la fel cum biblioteca judeţeană are nevoie de scriitorii hunedoreni. Fiecare carte scrisă de un scriitor hunedorean îmbogăţeşte zestrea spirituală a judeţului Hunedoara, ocupă un loc de cinste pe rafturile bibliotecii judeţene, iar dacă bibliotecarul ştie să o pună în evidenţă, va fi cu siguranţă şi citită.

Ne-am aflat în data de 25 februarie 2014 în orașul Uricani împreună cu prestigioasa Editură EMIA, condusă de distinsa poetă Paulina Popa. Alături ne-a fost și istoricul Ioachim Lazăr.

Acțiunea s-a desfășurat la Biblioteca Orășenească Uricani, unde poeta Paulina Popa a vorbit despre lucrarea „Județul Hunedoara, monografie”, despre monografiile locale din județul Hunedoara, iar pentru cei mai mici dintre elevii prezenți a recitat poezii specifice primăverii.

Tot cu această ocazie, istoricul Ioachim Lazăr a prezentat un scurt istoric al Văii Jiului, a vorbit despre colonizarea din Țara Hațegului spre Valea Jiului, despre contribuția locuitorilor Văii Jiului la Marea Unire din 1918, participanții la Adunarea de la Alba Iulia, despre Consiliile Naționale Române din Valea Jiului și Gărzile Naționale.

Au participat: Primarul Orașului Uricani, Dănuț Buhăescu, Viceprimarul Corneliu Braia, Directorul Casei de Cultură, Cristian Ciurea, Directorul Liceului Tehnologic „Retezat” Uricani, Vasile Pătrășcoiu, învățători din cadrul Școlilor Generale Nr. 1 și Nr. 2, Petrică Udrea, Violeta Udrea și Veronica Ciurea. De asemenea a mai fost prezentă și Camelia Câmpean, bibliotecar școlar, precum și alte cadre didactice care au însoțit grupuri de elevi.

În final a fost prezentat un moment literar de către elevii clasei a VIII-a îndrumați de d-na profesoară Marinela Bărzăune.

„Lectura pentru toţi” este un parteneriat încheiat între Consiliul Județean Hunedoara, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, Biblioteca Orășenească Uricani și Editura Emia încă de la sfârşitul anului 2009. Prin acest proiect, Editura Emia îşi prezintă în faţa cititorilor profilul, cele mai recente apariţii editoriale, precum şi scriitorii care au publicat de-a lungul timpului la această editură.

Îi mulţumim poetei Paulina Popa pentru generozitatea cu care ni s-a alăturat şi pentru dăruirea cu care se implică în acest dificil dar minunat proiect. De asemenea îi mulțumim istoricului Ioachim Lazăr pentru că a fost alături de noi şi de locuitorii orașului Uricani.

Pentru că trăim vremuri în care, din păcate, tot mai puţini îşi permit să-şi cumpere o carte, pentru ei şi pentru copiii lor, este foarte important să facilităm accesul la lectură tuturor celor care doresc să fie mai aproape de lumea cărţilor şi ne bucură când simţim sprijinul oamenilor de carte.

Proiectul nostru este susţinut cu generozitate de Consiliul Judeţean Hunedoara, în felul acesta având asigurate toate premisele menite să transforme acest demers într-o veritabilă sursă de cultură şi de informare pentru diferite categorii de cetăţeni.

Fără a exclude din existenţa noastră radioul, televizorul, calculatorul şi orice alte surse de cunoaştere, trebuie doar să-i dăm cărţii ce i se cuvine: respect şi preţuire. Toate aceste realităţi ne îndreptăţesc să credem cu tărie în viabilitatea proiectului nostru, să credem în menirea bibliotecii judeţene de a fi un veritabil focar de propagare a culturii prin lectură.

Ne bucură şi ne mândrim cu faptul că avem sprijinul scriitorilor hunedoreni, al editurilor din judeţ, ne vom strădui să atragem alături de noi şi scriitori din ţară, editori, oameni de cultură.

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva va veni întotdeauna în întâmpinarea tuturor solicitărilor de carte, de informaţie, de cultură, primite din partea unor categorii sociale diverse, din partea comunităţilor locale din judeţul Hunedoara.

Suntem pe deplin încrezători în reuşita şi longevitatea proiectului „Lectura pentru toţi” şi le mulţumim tuturor celor ce ne sunt alături.

Album foto:

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.650019055061281.1073741930.211739115555946&type=1

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc