AcasăSOCIALLegea Pensiilor declarată parțial neconstituțională de către CCR

Legea Pensiilor declarată parțial neconstituțională de către CCR

Curtea Constituţională a declarat parţial neconstituţională Legea pensiilor, în urma sesizării formulată de PNL şi USR.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a decis:

I. A admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.25 alin.(1) şi art.63 lit.a) şi b) din Legea privind sistemul public de pensii sunt neconstituţionale.

II. A respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „cu valabilitate permanentă” cuprinsă în art.52 cu referire la lit.a) din Legea privind sistemul public de pensii este constituţională în raport cu criticile formulate”, se arată în comunicatul CCR.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului.

În 27 decembrie 2018, deputaţii PNL şi USR au înaintat Curţii Constituţionale o sesizare privind neconstituţionalitatea noii Legi privind sistemul public de pensii, considerând că, prin unele prevederi ale actului normativ, este deschisă posibilitatea încălcării dreptului constituţional la pensie al angajatului, fără ca acest lucru să fie determinat de neîndeplinirea unei obligaţii aflată în sarcina acestuia.Dispoziţiile criticate ca fiind neconstituţionale privesc condiţionarea dreptului la pensie al angajatului de îndeplinirea de către angajator a obligaţiei fiscale de achitare a contribuţiilor reţinute angajatului prin stopaj la sursă. Astfel, este deschisă posibilitatea încălcării dreptului constituţional la pensie al angajatului, fără ca acest lucru să fie determinat de neîndeplinirea unei obligaţii aflată în sarcina angajatului, consideră semnatarii sesizării. De asemenea, este instituită o discriminare nejustificată între persoanele cu dizabilităţi care urmează să beneficieze de pensie, fiind aplicată o măsură de reducere a stagiului de cotizare minim doar pentru o anumită categorie de persoane şi nu pentru toţi cetăţenii cu nevoi speciale. În plus, este instituită o condiţie obligatorie pentru persoanele care urmează să beneficieze de pensie de invaliditate de a îndeplini un stagiu minim de cotizare de minimum 15 ani, fapt care generează situaţii în care persoanele în cauză sunt discriminate şi supuse unui dublu standard, se mai arată în sesizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc