Acasă ECONOMIE Legea serviciilor bancare gratuite intră în vigoare începând de astăzi

Legea serviciilor bancare gratuite intră în vigoare începând de astăzi

Astăzi intră în vigoare Legea nr. 258/2017 privind gratuitatea unor comisioane pentru conturile de bază ale clienților. Conform aceasteia, consumatorii care nu deţin un cont bancar încă, îşi vor putea deschide un cont curent de bază care va beneficia de comisioane zero la o serie de operațiuni. Clienții vulnerabil vor avea comisioane gratuite la toate operațiunile aferente unui cont de bază, iar cele nevulnerabile doar la o parte dintre acestea. Conturile adiacente celui de bază deținute de același titular se vor comisiona normal de către bancă.

Directiva 92/2014, care stă la baza promulgării legii 258/2017, a fost implementată în Uniunea Europeană cu scopul de a bancariza întreaga populaţie din Uniune şi cu adresabilitate celor care nu au un cont bancar şi eventual au şi venituri modeste. Astfel, clienţii existenţi şi potenţiali ai băncilor vor fi împărţiţi în două grupe mari: clienţii vulnerabili şi clienţi nevulnerabili, la care se vor mai adăuga clienţii bancarizaţi care au posibilitatea să opteze pentru deschiderea unui cont de bază cu comisioane zero în anumite condiţii.

Ce înseamnă de fapt clienţi vulnerabili? Un consumator vulnerabil din punct de vedere financiar este consumatorul al cărui venit lunar nu depăşeşte echivalentul a 60% din câştigul salarial mediu brut pe economie sau al cărui venit din ultimele 6 luni nu depăşeşte echivalentul a 60% din câştigul salarial mediu brut pe economie. La ora actuală, în categoria clienţilor vulnerabili intră cei cu salariul brut de 2.497 de lei.

Categoria clienților vulnerabili va beneficia, în afară de gratuitatea serviciilor ce permit toate operațiunile necesare deschiderii și închiderii unui cont de plăți, și de gratuitatea serviciilor de administrare de cont și a serviciilor ce permit depunerile de bani în cont. Însă retragerile de bani la ghișee sau bancomate vor fi gratuite doar în România, nu și în alte țări UE. Totodată, în cazul cetățenilor cu venituri mici, vor fi gratuite primele zece operațiuni lunare de plată pe teritoriul UE (debitările directe, plățile cu cardul și transferurile de credit). Aceştia vor beneficia de comisioane zero pentru închiderea, deschiderea şi administrarea contului curent de bază, depunerea şi retragerea de numerar. În plus, această categorie de clienţi va beneficia şi de zece tranzacţii lunare gratuite (ordine de plată, plăţi bancare cu card online, debitare directă a contului).

Clienţii nevulnerabili au gratuitate la închiderea, deschiderea, administrarea şi depunerea de cash doar în contul curent de bază. Aceștia au gratuite operaţiunile necesare pentru deschiderea şi închiderea unui cont de plăţi, retragerile de numerar pe teritoriul Uniunii Europene (UE) dintr-un cont de plăţi, la ghişeu sau la bancomate, în timpul sau în afara programului de lucru al băncii. Și persoanele care au deja un cont bancar se pot bucura de privilegiile pe care le oferă un cont curent de bază.

Băncile care vor percepe comisioane pentru serviciile gratuite stabilite de Legea nr. 258/2017 în cazul conturilor de bază vor risca să fie amendate cu sume cuprinse între 10.000 şi 50.000 de lei. În plus, instituţiile vor putea fi obligate să restituie banii încasaţi ilegal, altfel vor risca amenzi între 50.000 şi 100.000 de lei. De constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se vor ocupa reprezentanţii Protecției Consumatorilor, fie la sesizarea consumatorilor sau a asociaţiilor de consumatori, fie din oficiu.

Sursa: Agerpres

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Iată 3 piese vestimentare care NU trebuie să lipsească din garderoba niciunui bărbat toamna aceasta!

Odată cu venirea sezonului rece, este și momentul să-ți reînnoiești garderoba. Există câteva piese esențiale, de care nu te poți lipsi toamna....

Știai de ce ai nevoie pentru a naviga pe ambarcațiuni cu vele sau motor?

Navigația a însoțit umanitatea încă de la începuturile ei timide. Omul a fost fascinat, uneori, nevoit, alteori, curios, să străbată întinderile de...

Află când și cum să alegi primul telefon al copilului tău!

După o anumită vârstă, cei mai mulți dintre copii își doresc propriul telefon mobil și încep să își copleșească părinții cu rugăminți...

Top 5 sfaturi de fashion de la femeile din Vest

Fiecare femeie în parte are stilul propriu și unic de a se îmbrăca, comporta, gesticula și mânca, de exemplu. Cu toate acestea,...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: