Acasă JUSTIȚIE Liftul de la finanțele din Timișoara - o poveste tot mai gogonată

Liftul de la finanțele din Timișoara – o poveste tot mai gogonată

Povestea liftului de la Direcția Fiscală din Timișoara capătă pe zi ce trece accente tot mai dramatice, după ce împotriva a patru persoane implicate în acest scandal s-a început urmărirea penală. Reamintim că în urmă cu o săptămână, primarul Nicolae Robu a denunțat lipsa ascensorului care – deși plătit în acte – nu a fost montat niciodată la noul sediu al Direcției Fiscale a municipiului Timișoara. Liftul se află acum în subsolul primăriei și așteaptă să fie montat. Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor Timiş, cu avizul Parchetului de pe lângă Judecătoriei Timişoara, au început urmărirea penală faţă de trei funcţionari ai Direcţiei de Patrimoniu din primărie care au semnat procesul verbal de recepţie a lucrărilor la Direcţia Fiscală, deşi în acesta era inclus un lift care nu fusese niciodată montat. Prejudiciul, susţin anchetatorii, se ridică la circa 100.000 de lei. Cea de-a patra persoană împotriva căreia s-a început urmărirea penală în acest caz este administratorul firmei care ar fi trebuit să monteze liftul, el fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual.

Culmea ironiei – așa după cum reiese din documnetele de cercetare penală –  după doi ani de la așa-zisa dare în folosință a liftului respectiv, firmei implicate în scandal i-a fost restituită de către primărie şi garanţia de bună funcţionare a acestuia.

“În baza procesului-verbal de recepţie, dupa expirarea termenului de 2 ani de la semnarea recepţiei, i-a fost restituită reprezentantului firmei şi garanţia de bună funcţionare a liftului, se mai arată într-un comunicat de presă emis de IPJ Timiș.

Toţi cei învinuiţi sunt cercetați în stare de libertate, iar  acuzaţiile, în cazul funcţionarilor sunt de abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual, în timp ce în cazul administratorului firmei acestea sunt de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Pariurile sportive – fenomen de masă și veritabilă industrie accesorie sportului

Sportul continuă să suscite un interes major pentru foarte mulți oameni, atât ca formă de divertisment, prin urmărirea evenimentelor preferate, cât și...

TOP 5 trucuri prin care îți poți îmbunătăți procesul de producție

Procesele de producție simplificate sunt vitale pentru succesul companiilor producătoare. Cu toate acestea, există încă mult spațiu de îmbunătățire în cadrul multor...

Află topul celor 4 calități care îți garantează succesul în viață

Succesul în viață presupune, pe scurt, să te simți împlinită cu situația pe care o ai, independența financiară fiind unul dintre principalele...

Cadourile devin plictisitoare? Iată 4 idei de cadouri de care soțul tău chiar se va bucura

Adesea, atunci când vine vorba de cadouri, este destul de simplu să alegi cadouri pentru femei, dar opțiunile sunt limitate în ceea...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: