AcasăSTIRIHUNEDOARALiliecii blochează în continuare construirea integrală a tronsonului de autostradă Șoimuș-Deva

Liliecii blochează în continuare construirea integrală a tronsonului de autostradă Șoimuș-Deva

Lucrările la Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva pot fi reluate, după ce Ministerul Transporturilor a obținut Autorizația de construire, exceptând însă cei 200 de metri din zona unei peșteri în care au habitatul câțiva lilieci. Autostrada dintre Lugoj şi Deva s-a blocat de mai bine de trei ani în această mică peşteră în care experţii în mediu numărau în septembrie 2014 cinci lilieci.

Tronsonul are o lungime de 22,653 km, leagă Șoimuș de Ilia și traversează teritoriile administrative ale comunelor Gurasada, Ilia, Brănișca și Șoimuș, fiind realizat deja în proporție de 48 %. Lucrările executate fără a avea autorizație de construire au fost expertizate și declarate conforme cu proiectul tehnic și menținute prin aprobarea Ordinului de ministru nr. 288/2.03.2017. După ce Compania  Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va transmite antreprenorului Ordinul de începere a lucrărilor, acestea vor fi continuate într-un mod susținut. Reprezentanții CNAIR susțin că, astfel, s-au creat premisele pentru aproximativ 500 de locuri de muncă.

Din păcate, pentru cei 200 de metri din zona peșterii cu lilieci nu a fost găsită încă o soluție viabilă, astfel că bucata respectivă de autostradă nu are Autorizație de construire. Experții de mediu susțin că, indiferent de numărul liliecilor de acolo, ei trebuie ocrotiţi. 

Dacă pentru lilieci nu există încă o soluție viabilă, Autorizația de construire include însă realizarea unui nod rutier la Șoimuș, precum și a unui centru de întreținere. Vestea este una excelentă pentru șoferi, mai ales că în prezent descărcarea de pe autostradă în zona Șoimuș se face în condiții total improprii.

Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva este parte integrantă a Coridorului IV Pan European, valoarea totală a investiției fiind de 419,4 milioane lei, din care 280,2 milioane lei reprezintă suma alocată lucrărilor menționate în autorizație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc