Acasă ECONOMIE Lipsa unui giratoriu blochează autostrada Deva-Simeria

Lipsa unui giratoriu blochează autostrada Deva-Simeria


autostrada
Suntem codaşii Europei la construcţia de autostrăzi, dar nu suntem în stare să folosim nici ceea ce avem.

Exemplul concret este chiar lângă Deva, unde tronsonul de autostradă Soimuş-Simeria este gata, dar nu poate fi folosit la întreaga capacitate pentru simplul motiv că abia acum constructorii şi-au dat seama că este nevoie de cel puţin încă un sens giratoriu.

Doar aşa maşinile care vin pe DN 7, dinspre Arad, pot vira la stânga, spre Şoimuş, şi apoi intră pe autostradă.

Prin urmare, tronsonul Deva-Simeria rămâne închis, deşi ar fi putut fi dat în folosinţă încă din 6 decembrie, după cum se vehicula, neoficial, înainte de alegerile parlamentare. Cazul a fost semnalat de colegii de la TVR, care au realizat o anchetă în acest sens.

Giratoriul de la Căprioara

Poliţiştii de la Poliţia Rutieră Hunedoara spun că se caută o variantă lucru pentru ca maşinile care vin pe DN 7 să poată ajunge pe autostradă.

„Poliţia Rutieră, împreună cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNANDR), a găsit o soluţie de intrare pe autostradă, de pe DN 7, prin Şoimuş, prin două sensuri giratorii. În acea zonă am avut multeevenimente rutiere şi încercăm acum să evităm apariţia altora noi, prin construcţia celor două giraţii”, a declarat comisarul şef Florin Tat, de la Poliţia Rutieră Hunedoara.

Că lucrurile au început să se mişte se poate vedea pe teren. Un prim sens giratoriu improvizat va fi realizat pe DN 7, în zona drumului care urcă spre Cabana Căprioara.

„Se va face o semnalizare, pentru că lucrările de mare anvergură nu se mai pot realiza pe vremea asta. Se va face o lucrare provizorie, iar la primăvară se va realiza un sens giratoriu”, a explicat directorul CNANDR, Mircea Pop.

Giratoriu blocat

Nemulţumirile şoferilor nu se opresc aici. Un alt sens giratoriu, construit pe DN 76 Deva-Brad, în Şoimuş, este închis şi blochează circulaţia pe drumul naţional, tocmai în zona de intrare pe autostradă!

În aceste condiţii, conducătorii auto se văd nevoiţi să-şi „rupă maşinile” pe varianta de ocolire a sensului giratoriu (sic!), într-o operaţiune însoţită, justificat, de cele mai tradiţionale cuvinte „de duh” ale românilor!

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Dorești să excelezi în gaming online? Iată de ce ai nevoie!

Foarte mulți tineri s-au apucat să joace cele mai râvnite jocuri online, fiindcă dacă se ajunge la un anumit nivel, se pot...

Ești însărcinată? Iată cele mai bune decizii pe care le poți lua înainte de venirea copilului pe lume

Fiecare femeie care urmează să devină mămică își dorește să facă totul astfel încât venirea pe lume a copilului să se desfășoare...

Cum înveți să cânți prima ta piesă la o chitară acustică, în mai puțin de o lună

Ți-ai dori să înveți să cânți măcar o melodie ușoară la chitara acustică, suficient cât să-ți impresionezi partenerul/a sau să faci atmosferă...

Te-ai gândit vreodată cât ai pierdut din cauza prejudecăților?

Cu toții ne naștem fericiți, optimiști și acceptând tot ceea ce există în jurul nostru: oameni, insecte, animale, tablouri, culori, flori. Le...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: