Acasă STIRI Marilen Pirtea: Carantinarea prelungită a Timişoarei putea fi prevenită prin măsuri anterioare,...

Marilen Pirtea: Carantinarea prelungită a Timişoarei putea fi prevenită prin măsuri anterioare, luate responsabil

[ad_1]

Deputatul PNL Marilen Pirtea a declarat că putea fi prevenită prelungirea carantinei municipiului Timişoara prin măsuri luate anterior, în mod responsabil. „Prelungirea «dictată» de la Bucureşti, ca o formă de decizie tutelara «de la centru», ne face să ne întrebăm de ce mai e nevoie de parerea «provinciei»…oricare ar fi ea, dacă tot «centrul» decide. Oricare ar fi raţiunile, noi credem în rigoarea măsurilor de prevenţie, aplicate cu responsabilitate de autorităţi, nu în coerciţia carantinei, ca masură finală. Deciziile nu trebuie afectate prin ingerinţe şi partipriuri politice.”, a adăugat liberalul.

„Carantinarea prelungită putea fi prevenită prin măsuri anterioare, luate responsabil. Carantina impusă timp de două săptămâni, în Timişoara si localităţile limitrofe, nu a avut rezultatele dorite, ba din contră, rata de infectare a crescut, iar în Timişoara a creat mari discrepanţe între mediul privat şi cel de stat, având ca „victime” colaterale, din nou, sectorul HoReCa şi sistemul de învăţământ. Prelungirea «dictată» de la Bucureşti, ca o formă de decizie tutelara «de la centru», ne face să ne întrebăm de ce mai e nevoie de parerea «provinciei»…oricare ar fi ea, dacă tot «centrul» decide. Oricare ar fi raţiunile, noi credem în rigoarea măsurilor de prevenţie, aplicate cu responsabilitate de autorităţi, nu în coerciţia carantinei, ca masură finală. Deciziile nu trebuie afectate prin ingerinţe şi partipriuri politice. 

De-a lungul acestei perioade dificile am venit cu soluţii pentru evitarea dezastrului din aceste domenii, soluţii neluate în calcul de administraţia locală, pentru ca acum, când era nevoie acută de asumarea unor decizii radicale, să ne aflăm în situaţia în care cel mai înalt reprezentant al municipalităţii se abţine de la vot. Am propus ajustarea TVA-ului pentru industria alimentară cu livrare de la 9 la 5%, o măsură menită să sprijine industria HoReCa, unul dintre cele mai afectate sectoare ale economiei în timpul pandemiei, am propus introducerea testelor rapide antigen SARS CoV-2 pentru clienţii restaurantelor dar şi pentru personalul din învăţământ, iar acum, după ridicarea restricţiilor, aflam că, totuşi, în localităţile din Timiş cu rata de infectare peste 6/1000 locuitori, cursurile se vor desfăşura tot on line. 

Efectele pandemiei din 2020, care se continuă în 2021, seamănă cu un cataclism economic prin consecinţele deosebit de ample pe care le poate produce, culminând cu o contracţie economică mai gravă decât cea din timpul crizei de acum zece ani. În faţa acestei situaţii nu trebuie să avem ca unică ,,armă de apărare” doar respectarea măsurilor de distanţare socială, de igienă, vaccinarea sau, în ultimă fază, carantina, ci şi o organizare administrativ-teritorială responsabilă, care să ia cele mai eficiente decizii, doar în folosul comunităţii”, a scris Marilen Pirtea duminică pe Facebook. 

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă Raed Arafat a semnat un ordin prin care este prelungită măsura carantinării, pentru încă 72 de ore, în municipiul Timişoara, şi comunele Moşniţa Nouă, Ghiroda, Giroc, Dumbrăviţa, cu aplicabilitate imediată din data de 22.03.2021, ora 00:00.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

PATREON

Sau fă o donație direct în contul nostru bancar:
RO16BTRLRONCRT0517131201 – Banca Transilvania>



[ad_2]

Source link

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

3 aspecte la care să fii atent pentru a alege geaca de iarnă potrivită

Sezonul rece are farmecul său, însă temperaturile scăzute pot crea multe neplăceri. Îmbrăcămintea necesită multă atenție pe timpul iernii. Ai nevoie de...

Vrei să îți renovezi casa? Iată cele mai inspirate idei pentru amenajări interioare de calitate!

Exista anumite momente in care te gandesti ca aspectul casei tale nu te mai multumeste? Daca ai raspuns afirmativ la aceasta intrebare,...

Ești bunică pentru prima oară? Iată 3 lucruri pe care le poți face pentru bebelușul din familia ta

Venirea pe lume a primului nepot din familie este întotdeauna un moment emoționant și de referință pentru întreaga familie. Toată lumea își...

Ce înseamnă o casă sigură și ce poți face pentru a fi mereu în siguranță la tine acasă

 O casă pe pământ, o vilă sau chiar şi un apartament trebuie să îndeplinească anumite condiţii pentru a fi sigure, atât în...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: