Acasă CULTURĂ, ARTĂ & MEDIA Marinela Crețu: Poezie și generozitate

Marinela Crețu: Poezie și generozitate

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat la începutul lunii decembrie, la Salle d’Or din incinta Deva Mall, lansarea volumului de poezii „Din dragoste, introspecție sufletească”, semnat de Marinela Crețu și apărut la prestigioasa Editură Emia, condusă de distinsa poetă Paulina Popa, care a știut să decanteze valoarea unui scriitor și a publicat această carte plină de sensibilitate. Este al treilea volum de poezii al autoarei care, în anul 2012, a debutat cu placheta de versuri „Ora întrebărilor”.

A fost un eveniment cultural emoționant, dat fiind că autoarea, în semn de dragoste și atașament față de numeroasele persoane cu dificultăți neuromotorii, a donat întreaga sumă încasată din vânzarea cărții Asociaţiei Handicapaților Neuromotori Hunedoara-Deva. Gestul umanitar, de o mare noblețe sufletească, este justificat de biografia autoarei, de încercările la care a supus-o viața și peste care a trecut cu o puternică credință în Dumnezeu.

Marinela Crețu s-a născut în anul 1961 în comuna Chiochiş, judeţul Bistriţa- Năsăud, într-o familie de oameni credincioși. În anii copilăriei s-a stabilit cu familia în orașul Lupeni, unde a absolvit liceul. Este absolventă a Facultății de Tehnologie Chimică din Iaşi, Secţia Chimie-fizică, promoția 1986. După terminarea facultății, a fost repartizată ca profesoară la Liceul Sanitar din Hunedoara. A fost cadru didactic vreme de 29 de ani, la Hunedoara și Deva.

Dat fiind că a avut neșansa de a se naște cu probleme locomotorii, a trebuit să facă față mult mai multor greutăți și dureri decât un om care nu a cunoscut astfel de situații. În ciuda neajunsurilor, a numeroaselor operații prin care a trecut, a avut întotdeauna încredere în Dumnezeu și în oamenii din jurul ei a căror afecțiune a fost extrem de prețioasă. A trecut cu încredere și optimism peste suferința fizică, s-a considerat mereu un om normal, cei din jur au considerat-o la fel, și a făcut față cu succes tuturor încercărilor vieții. A găsit întotdeauna sprijin și putere în credința în Dumnezeu iar volumul pe care l-a lansat este o dovadă în acest sens. Poeziile ce alcătuiesc cartea au, cu precădere, tematică religioasă, mărturisesc o dragoste profundă față de Dumnezeu, față de Isus Hristos, față de sfinți și figuri luminoase ale Bisericii precum Arsenie Boca. Fiecare poezie poartă amprenta unei credințe pline de speranță și de încredere, o credință care a fost mereu un izvor de putere pentru Marinela Crețu. „Din dragoste, introspecție sufletească” este un volum impresionant prin credința și dragostea de Dumnezeu ce străbat din fiecare vers, un volum scris cu sufletul, dar și cu un incontestabil talent.

Lansarea volumului de versuri, eveniment petrecut în zilele ce premerg marea sărbătoare a Crăciunului, a fost un prilej de meditație și de introspecție pentru oricine trece prin greutăți, prin încercări, prin suferințe fizice greu de suportat. Toate acestea pot fi depășite mai ușor dacă în suflet se află înrădăcinată credința în Dumnezeu și în puterea lui fără margini.

Sigur, nu e ușor să treci prin viață cu trupul marcat de durere, să ai impresia că nu ești om întreg și să ai mereu impresia că lumea te izolează. Doamna Marinela Crețu a aflat un sprijin extraordinar în dragostea și căldura celor din jur, a familiei, a elevilor din Hunedoara și Deva cărora le-a fost profesoară vreme de peste 25 de ani. Dar mult mai importantă a fost credința pe care, zi de zi și clipă de clipă, a avut-o în Dumnezeu, rugăciunile pe care nu a contenit să le înalțe, faptele bune pe care le-a făcut, gândul curat pe care l-a avut întotdeauna.

Cu gând curat și cu talent a scris și acest volum de poezii, fiecare dintre ele o mică icoană, o carte care îi va bucura pe cititori, un volum de care se vor bucura și persoanele cu handicap neuromotor care vor primi, prin mărinimia doamnei Marinela Crețu, banii încasați din vânzarea cărții. Suma, oricât de mică, este o mână generoasă întinsă către oameni care cu adevărat au nevoie de ajutor, este un dar de la Dumnezeu, așa cum atât de plastic se exprimă poeta Marinela Crețu într-una dintre poeziile sale:

În fiecare bob de rouă,

În fiecare curcubeu,

E un dar ce minunat se-arată

E darul de la Dumnezeu.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Știai de ce ai nevoie pentru a naviga pe ambarcațiuni cu vele sau motor?

Navigația a însoțit umanitatea încă de la începuturile ei timide. Omul a fost fascinat, uneori, nevoit, alteori, curios, să străbată întinderile de...

Află când și cum să alegi primul telefon al copilului tău!

După o anumită vârstă, cei mai mulți dintre copii își doresc propriul telefon mobil și încep să își copleșească părinții cu rugăminți...

Top 5 sfaturi de fashion de la femeile din Vest

Fiecare femeie în parte are stilul propriu și unic de a se îmbrăca, comporta, gesticula și mânca, de exemplu. Cu toate acestea,...

Gardul electric: CE trebuie să știi înainte să cumperi unul?

Poate că și tu ai auzit tot mai mult despre gardurile electrice în ultima vreme. Într-adevăr, de câțiva ani, acestea au devenit...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: