Acasă SPORT Medalii cu duiumul, la lupte libere

Medalii cu duiumul, la lupte libere

Peste 200 de sportivi de la cluburi din România şi Republica Moldova s-au întrecut, în weekend, la Deva la „Cupa Cetate”, la lupte libere. Hunedorenii au fost la putere şi au acaparat podiumul în clasamentul general pe medalii. Gazdele de la CNS CSŞ „Cetate” s-au clasat de 15 ori în top, cei de la CSŞ Petroşani, de 11 ori, în vreme ce sportivii legitimaţi la CSŞ Hunedoara au încheiat concursul cu 10 medalii „la purtător”. Sportivii de la poalele cetăţii n-au fost gazde prea bune. Şi asta pentru că au încheiat competiţia desfăşurată în sala de gimnastică aerobică a Colegiului Naţional Sportiv cu 15 medalii în plus, în palmares. Aurul a rămas la Deva după evoluţiile excelente ale Gabrielei Munteanu (categ. 44 de kilograme), care are parte de un sezon de vis, după ce a terminat prima, în toate competiţiile la care a luat startul, dar şi după cele ale Daliei Anca (categ. 25 de kilograme) şi ale lui Ionuţ Anca (categ. 35 de kilograme), cel care l-a învins în ultimul act chiar pe campionul naţional al probei. Alţi opt sportivi pregătiţi de Sruaj Morovan au fost nevoiţi să se mulţumească doar cu argintul: Ana Preda (categ 32 kg); Elena Anca (categ. 37 kg); Vlad Munteanu (categ. 25 kg); Denis Fordea (categ. 29 kg); Denis Dehel (categ. 45 kg); Alexandru Macingo (categ. 55 kg – a fost la egalitate cu locul I, dar a pierdut la punctele tehnice), Dorin Terme (categ. 85 kg) şi Ştefan Mihalca (categ. 59 kg), acesta din urmă fiind totodată şi singurul sportiv român din concurs care a învins un reprezentant al Republicii Moldova şi care a primit premiul oferit celui mai tehnic sportiv al competiţiei. Tot pe podium, dar pe ultima treaptă a sa, s-au mai clasat Denisa Fodor (categ. 44 kg); Radu Cojocaru (categ. 33 kg); Valentin Lupu (categ. 35 kg) şi Roberto Mijia (categ. 73 kg). „Concurenţa pentru primele locuri a fost una acerbă, dar mă bucur că am reuşit să ne clasăm de atâtea ori pe podium. A fost o competiţie reuşită, la care a luat parte şi Răzvan Pârcălabu, vice-preşedintele Federaţiei Române de Lupte, tocmai pentru a urmări îndeaproape sportivii care ar putea face parte din loturile naţionale”, a povestit antrenorul devenilor.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Cum să alegi cadouri practice, dar în același timp speciale pentru bărbați?

Cu siguranță, ai fost cel puțin o dată în impas în alegerea unui cadou potrivit pentru un bărbat. Și pe bună dreptate,...

Trei elemente care nu trebuie să lipsească atunci când îți amenajezi noua ta baie

Noul tău apartament reprezintă una dintre bucuriile vieții și cu siguranță că vrei să îl decorezi exact așa cum ai visat întotdeauna....

Pandemia Covid-19 și tehnologia schimbă peisajul serviciilor de asigurări – 3 beneficii pentru șoferi

Tehnologia schimbă tot mai mult modul în care interacționăm, comunicarea prin intermediul unui ecran devenind astăzi norma. Pentru generațiile de copii care...

Vrei să te bucuri de un aer mai curat în propria locuință? Iată ce trebuie să faci!

Cu siguranță știi deja că este extrem de important ca aerul din casă să fie cât mai curat și mai ușor de...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: