AcasăSPORTMedalii peste medalii, pe tatami

Medalii peste medalii, pe tatami

IMG_0169Karateka de la clubul Heian Deva au cucerit 25 de medalii şi s-au clasat pe locul trei în ierarhia generală pe cluburi la Campionatul Naţional al Federaţiei „EUR&KA”, derulat la, la Timişoara. „Rezultatele sunt extraordinare, fiind în ton cu munca la antrenamente a sportivilor clubului nostru”, povesteşte cu entuziasm, sensei Marius Biji, care este mulţumit şi de evoluţia sportivilor proveniţi şi de la secţia de la Veţel.

Clubul de la poalele cetăţii şi-a îmbunătăţit palmaresul cu 11 medalii de aur, cinci de argint şi cinci de bronz, la individual, precum şi cu două medalii de aur şi câte una de argint şi de bronz la echipe. Lucru ce a făcut ca doar cluburile UTK Timişoara şi Shodan Timişoara să îi devanseze în clasamentul general pe medalii. Astfel, au urcat pe podium, pe Bega, Victor Kuţaba (loc 1 kata, 32 de kilograme), Attila Szocs (loc 2, kata, 67 de kg. – seniori) Denisa Pădurean (loc 1, kata, loc 2, kumite, 40 de kg.), Diana Josan (loc 1, kata, loc 3, kumite, 40 de kilograme), Andra Daniliuc (locul 1 la kata şi kumite, 50 de kilograme), Mihai Martinesc (loc 3 kata, loc 1 kumite, 31 de kilograme), Darius Opriţoiu (loc 1, kumite, 35 de kg.), Mihai Alexandrescu (loc 3, kata), Mihai Dobrei (loc 1 kata, 52 de kg.), Alexia Voicu (loc 1 la kata şi kumite, 22 de kg.), Carmen Tatoiu (loc 2 la kata şi kumite, 22 de kg.), Roberta Pasc (loc 3 kumite, 20 de kg.), Diana Tatoiu (loc 1 kumite, 33 de kg.) – la individual. Medaliile au venit însă şi la echipe acolo unde efortul colectiv al echipei Denisa Pădurean-Diana Josan-Maria Nedelcu şi Diana Tatoiu a fost răsplătit cu un bronz la kata şi un aur la kumite, în vreme ce cel al cvartetului masculin Andrei Herbeiu-Mihai Martinesc-Cristian Josan şi Daniel Cetean a venit primul la kumite şi al doilea la kata (n.red. – lupta cu un adversar imaginar).

Dincolo de rezultatele obţinute la Timişoara, Marius Biji este satisfăcut şi de câţiva dintre elevii care provin de la secţia din Veţel şi speră că aceştia pot reprezenta un model şi pentru copiii din alte sate şi comune aflate în jurul reşedinţei de judeţ. „Attila Szocs este vice-campion naţional la proba de kumite seniori, iar Denisa Pădurean, sportivă descoperită la secţia din Veţel acum 4 ani, a obţinut o medalie la fiecare probă la care a participat. Bogdan Atinge a fost foarte aproape de urcarea pe podium. Toti trei aparţin secţiei din Veţel şi au fost descoperiţi în urma celor trei ani de parteneriat cu Primăria. într-adevăr efortul pe care îl fac sportivii de acolo pentru a se pregăti şi a participa la competiţii trebuie susţinut de edilii-şefi sau de un sponsor local pentru că e păcat ca la un moment dat naveta şi costurile necesare procesului de pregătire să fie un impediment în evoluţia lor. Sper ca Primăria să permită reluarea pregătirii sportivilor din Veţel cu proiectul «Karate pentru elevi» care se pare că a avut mare succes în cei trei ani de desfăşurare. Acelaşi proiect de descoperire de talente îl dezvoltăm de anul acesta şi în Şoimuş şi Ilia în parteneriat cu primăriile. Am încredere că se vor întâmpla lucruri frumoase cu copiii pe care îi pregătim”, spune Marius Biji.

La întrecerea desfăşurată în Sala „Constantin Jude” s-au aliniat pe tatami 330 de sportivi, de la 34 de cluburi afiliate la Federaţia Română de Arte Marţiale, departamentul Eur&Ka.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc