Acasă SĂNĂTATEA TA Medicul timișorean Dorel Săndesc, decorat de președintele Iohannis cu Ordinul Național „Pentru...

Medicul timișorean Dorel Săndesc, decorat de președintele Iohannis cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler

Medicul timișorean Dorel Săndesc a fost decorat, cu ocazia Zilei Naționale, de către președintele Klaus Iohannis. ”Îngerul păzitor” de la ATI a fost recompensat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler. Este o recunoaștere pentru dăruirea cu care și-a pus priceperea în slujba oamenilor și a medicinei românești.

Dorel Sandesc este preşedinte al Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă, profesor universitar de Anestezie și Terapie Intensiva la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara și a condus multă vreme Clinica ATI din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Județean Timișoara. Timp de doi ani (2014 – 2016) el a fost secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății.

”Medicina, dar terapia intensivă, reanimarea, în special, a contribuit enorm la schimbarea perspectivei în legătură cu acest concept. Trăiești cu el, tu, ca simplu om, vezi că există viață după moarte. Percepția despre moarte mi s-a schimbat radical. Aveam o imagine despre moarte, care era un punct final. O contribuție majoră a avut-o activitatea de transplant de organe de la pacienți în moarte cerebrală. Pacientul în moarte cerebrală este un pacient căruia creierul i se oprește total din activitate, este evident că toate celelalte organe se vor opri, variabil de la ore la zile. Până la apariția terapiei intensive, care permite menținerea acestor organe, cu aparatele de respirație, până atunci moartea se punea prin diagnosticul de stop cardiac. Acum s-a constatat că dacă apare moartea creierului, foarte rapid, toate celelalte organe se opresc, terapia intensivă a permis să mai mențină organele funcționale. Astfel s-a permis ca organele încă viabile dintr-un om declarat decedat să poată fi transplantat și să asigure viața altor oameni. Și atunci când vezi pacientul declarat decedat, cu certificatul de deces completat, adus în sala de operație și-n toracele lui vezi inima bătând, alte organe viabile, sigur că acel lucru te provoacă, te cutremură, te lipește de peretele sălii de operație fierbinte și te întrebi ce este moartea. În momentul în care noi declarăm moarte, nu este momentul în care tot organismul a dispărut, este o convenție, punctul fără întoarcere. Este momentul în care dintr-un pacient mort iei niște organe vii și viața să continue în alții, ori nu este aceasta cu ”moartea pe moarte călcând”? Nu este aceasta viața după moarte?” a declarat recent medicul Dorel Săndesc, la un post de televiziune.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

3 moduri inedite prin care îți poți reduce stresul prin cumpărături inteligente

Probabil știi deja că atunci când ești stresată preferi să faci o sesiune de cumpărături fie, online, fie vizitând magazinele unui centru...

Este grădina ta pregătită pentru temperaturi scăzute? Iată 4 lucruri pe care să le faci iarna

Din momentul în care iarna își intră în drepturi și temperaturile foarte scăzute sunt prezente din ce în ce mai des, grădina...

Îți plac sporturile de iarnă? Află cum poți să nu te expui riscurilor accidentelor pe pârtie!

Sporturile de iarnă reprezintă unele dintre cele mai plăcute activități din sezonul rece, iar un cer albastru, soarele și cele mai bune...

3 industrii care au prosperat pe timpul pandemiei

Pandemia cauzata de noul coronavirus SARS-CoV-2 a afectat economiile tuturor tarilor din intreaga lume. Multe industrii au avut de suferit, iar numarul...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: