Acasă EVENIMENT Mihalcea: Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara este, încă, în agenda...

Mihalcea: Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara este, încă, în agenda cetățeanului

Președintele Societății Timișoara, Florian Mihalcea, a declarat sâmbătă că, prin redeschiderea dosarului mineriadei din iunie 1990, Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara, legea lustrației și despărțirea de comunism sunt, încă, în agenda cetățeanului.

[quote_box_center]Multă lume spunea că atât Proclamația de la Timișoara, cât și legea lustrației sunt probleme care se mai discută la nivelul istoricilor, care nu-i mai interesează pe cetățeni, dar iată că, prin această redeschidere a dosarului (mineriadei din 13-15 iunie 1990, n.r.), Punctul 8 al Proclamației, legea lustrației și despărțirea noastră de comunism sunt, încă, în agenda cetățeanului”, a afirmat Mihalcea, într-o conferință de presă, cu prilejul prezentării Diplomei de Cetățean european al anului 2014, distincție acordată recent Societății Timișoara de către Parlamentul European, la propunerea eurodeputatului Tokes Laszlo.[/quote_box_center]

El a reiterat faptul că Piața Universității din București, desființată prin intervenția brutală a minerilor în 13-15 iunie 1990, s-a creat tocmai pentru a sprijini Proclamația de la Timișoara, Punctul 8 al acesteia.

[quote_box_center]În 11 martie s-au împlinit 25 de ani de la lansarea Proclamației de la Timișoara, care, în mod benefic pentru noi, a devenit din nou o problemă prioritară pentru agenda românilor, pentru că, așa cum se știe, tot în această săptămână s-a decis redeschiderea dosarului Mineriadei din 13-15 iunie 1990, redeschidere care este, în primul rând, opera lui Doru Mărieș, membru al Societății Timișoara și președinte al Asociației 21 Decembrie, care prin demersurile pe care le-a făcut, prin plângerea adresată Curții Europene a Drepturilor Omului și prin greva foamei cu care a însoțit acest demers, a reușit să primească o hotărâre din partea Curții Europene pentru redeschiderea acestui dosar”, a punctat Florian Mihalcea.[/quote_box_center]

El a mai adăugat că, împreună cu Tokes Laszlo, Societatea Timișoara continuă lupta împotriva comunismului, având alte două obiective comune: condamnarea oficială a comunismului de către Parlamentul European și instaurarea unui tribunal penal european “pentru analizarea crimelor comunismului, a crimelor din țările din Europa de Est, care acum sunt membre ale Uniunii Europene”.

În decembrie 2014, președintele Societății Timișoara declara pentru AGERPRES că “o lege a lustrației nu-și mai are rostul acum, după 25 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, cu toate că Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara este invocat adesea, mai ales când există convulsii în partide”.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Care sunt domeniile din Vest în care sunt indispensabili transpaleții?

În fiecare domeniu există anumite lucruri care sunt indispensabile și fără de care munca nu poate fi întreprinsă. Dacă în medicină ai...

Top 3 alegeri excepționale pe care să le faci pentru bucătăria ta modernă

Atunci când vine vorba de amenajat bucătăria, cu siguranță îți dorești cele mai moderne, frumoase și calitative lucruri. După ce te-ai decis...

Iată 3 piese vestimentare care NU trebuie să lipsească din garderoba niciunui bărbat toamna aceasta!

Odată cu venirea sezonului rece, este și momentul să-ți reînnoiești garderoba. Există câteva piese esențiale, de care nu te poți lipsi toamna....

Știai de ce ai nevoie pentru a naviga pe ambarcațiuni cu vele sau motor?

Navigația a însoțit umanitatea încă de la începuturile ei timide. Omul a fost fascinat, uneori, nevoit, alteori, curios, să străbată întinderile de...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: