Acasă ECONOMIE Ministerul Energiei: Avem stocuri suficiente de gaze naturale, energie hidro şi cărbune

Ministerul Energiei: Avem stocuri suficiente de gaze naturale, energie hidro şi cărbune

Stocurile de gaze naturale, energie hidro şi cărbune sunt suficiente pentru iarnă, spun reprezentanţii Ministerului Energiei. Potrivit unei decizii a ANRE, stocul de gaze trebuie să fie cu aproximativ 14% mai mare decât cel pentru iarna trecută.

Cu cât stocurile sunt mai mari, cu atât securitatea energetică este mai mare, în perioada de iarnă. România îşi produce singură, la nivelul unui an, aproximativ 90% din consum, dar în perioada de iarnă, când consumul creşte, producţia nu este suficientă şi reprezintă chiar mai puţin de jumătate din consum, restul fiind acoperit de gazul extras din depozite sau importat.

Grupul rus Gazprom a exportat spre ţara noastră 917 milioane de metri cubi de gaze naturale, în primele nouă luni ale lui 2018, în creştere cu 32% faţă de cele 690 de milioane exportate în perioada similară din 2017 – arată datele statistice publicate în luna noiembrie de grupul Gazprom. Aceste cifre arată o creştere constantă a exporturilor de gaze ale Gazprom spre România, în ultimii 4 ani, de la 59 de milioane de metri cubi, în primele nouă luni din anul 2015, la 458 de milioane de metri cubi, în primele nouă luni ale lui 2016, la 690 de milioane, în 2017 şi 917 milioane de metri cubi, în 2018.

Cu toate aceste creşteri, România este unul dintre cei mai mici clienţi ai Gazprom, la nivel regional, fiind devansată de Republica Moldova, Bulgaria, Slovacia, Cehia, Ungaria sau Polonia. Practic, singurele state din regiunea Europei Centrale şi de Est – care au importuri mai mici de gaze naturale de la gigantul rus, decât România – sunt: Estonia, Slovenia, Macedonia şi Bosnia Herţegovina. Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul Europei.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Care sunt domeniile din Vest în care sunt indispensabili transpaleții?

În fiecare domeniu există anumite lucruri care sunt indispensabile și fără de care munca nu poate fi întreprinsă. Dacă în medicină ai...

Top 3 alegeri excepționale pe care să le faci pentru bucătăria ta modernă

Atunci când vine vorba de amenajat bucătăria, cu siguranță îți dorești cele mai moderne, frumoase și calitative lucruri. După ce te-ai decis...

Iată 3 piese vestimentare care NU trebuie să lipsească din garderoba niciunui bărbat toamna aceasta!

Odată cu venirea sezonului rece, este și momentul să-ți reînnoiești garderoba. Există câteva piese esențiale, de care nu te poți lipsi toamna....

Știai de ce ai nevoie pentru a naviga pe ambarcațiuni cu vele sau motor?

Navigația a însoțit umanitatea încă de la începuturile ei timide. Omul a fost fascinat, uneori, nevoit, alteori, curios, să străbată întinderile de...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: