Acasă STIRI Ministerul Turismului finanțează cu 1 milion de euro un parc de aventură...

Ministerul Turismului finanțează cu 1 milion de euro un parc de aventură la Borsec

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a semnat luni contractul de finanţare pentru un parc de aventură în oraşul Borsec, judeţul Harghita, în valoare de 5,08 milioane lei (1,07 milioane euro), contribuţia Ministerului Turismului fiind de 90% din investiţia de bază.

“Proiectul presupune construcţia unui sistem de saniuţe de vară demontabil, cu o lungime de aproape 1.400 de metri (pistă coborâre 825,17 m şi pistă urcare 572,79 m, diferenţă de nivel 125 m)”, arată un comunicat emis luni de minister.

Accesul către vârful pistei se va face cu teleschiul existent prevăzut deja pentru pârtia de schi funcţională pe timpul sezonului rece, astfel, sania de vară va fi un plus pentru dezvoltarea zonei şi atragerea de turişti şi în timpul verii.

“Această investiţie pune în valoare potenţialul zonei Borsec, o staţiune care oferă turiştilor posibilitatea de a petrece o vacanţă unică în orice sezon.  Iată  încă o dovadă că România este o destinaţie pentru 365 de zile pe an pentru că oferă posibilitatea turiştilor de se bucura de vacanţă oricând. La Borsec, turiştii pot veni iarna să schieze, iar vara se pot bucura de apele minerale şi iată, în curand şi de o sanie de vară”, a declarat ministrul.

Ministrul Turismului a continuat vizita de lucru în Harghita, unde a discutat cu primarii localităţilor din judeţ despre dezvoltarea turistică a statiunilor balneoclimaterice.

“Observ ce amploare are turismul de tip wellness/spa în Europa şi ştiu bine ce potenţial are România din acest punct de vedere. Ministerul Turismului a luat măsuri concrete pentru ca aceste destinaţii să fie modernizate, reabilitate şi să corespundă standardelor europene. De aceea staţiunile balneoclimaterice primesc finanţare de 90% dacă autorităţile locale depun proiecte la Ministerul Turismului pentru că am decis prin hotărâre de guvern ca toate staţiunile cu potenţial balnear să fie catalogate precum staţiuni de interes naţional. O altă măsură ce a fost adoptată de Guvernul României prevede înfiinţarea  fondului de investiţii pus la dispoziţia tuturor autorităţilor locale care doresc să acceseze bani pentru modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii staţunilor balneoclimaterice. Şi Borsec trebuie să se regăsească pe lista staţiunilor cu proiecte în masterplanului de investiţii a Ministerului Turismului. Aştept proiectele la minister”, a mai spus Bogdan Trif.

Investiţia de la Borsec vine după ce şi alte investiţii importante au fost finanţate în ultimele luni cu bani de la Ministerul Turismului, respectiv pârtia de schi de la Câmpulung Moldovenesc, din judeţul Suceava şi cea de la Voineasa, din judeţul Vâlcea, dar şi complexul de agrement de la Ocna Sibiului.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Pantofii tăi sunt prea strâmți? TOP 6 moduri de a-i lărgi, pe care NU le știai!

Există milioane de perechi de pantofi pe piață. Trebuie doar să îți rezervi timp pentru a fi sigur că pantofii pe care...

România este clasată pe ultimul loc la reciclarea deșeurilor în UE. Din 2020, riscăm amenzi de 200.000 euro pe zi!

    Din 2020, România trebuie să ajungă la o rată de reciclare de minimum 50%. Imposibil, în acest moment, însă Curtea de Justiție...

Vrei să crești un copil inteligent? Investește în jucăriile potrivite!

Tot mai mulți părinți se mândresc cu nivelul de inteligență al copiilor lor și o pun pe seama moștenirii genetice sau a...

TOPul cautarilor globale în Google în 2019 – Cum arată lumea prin filtrul motorului de căutare?

Liderul in domeniul motoarelor de cautare, Google, a facut publice cele mai cautate expresii, cuvinte si subiecte din anul 2019. Datele au...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: