Acasă SOCIAL Ministrul Transporturilor, cu ochii pe constructori: Lotul 3 al autostrăzii Sibiu -...

Ministrul Transporturilor, cu ochii pe constructori: Lotul 3 al autostrăzii Sibiu – Orăștie va fi redeschis traficului în septembrie

Lotul 3 al autostrăzii Sibiu – Orăștie va fi redeschis traficului după jumătatea lunii septembrie, a susținut, joi, ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, care a inspectat lucrările pe loturile 2, 3 și 4 ale autostrăzii Sebeș – Turda.

“Lotul 3 o să fie dat ( traficului — n.r.) până la sfârșitul lunii septembrie, deci după jumătatea lunii septembrie”, a declarat ministrul Transporturilor, menționând totodată că “se lucrează în foc continuu”, iar între mijlocul și sfârșitul lunii viitoare lucrările vor fi terminate pe tronsonul care a fost demolat.

Sorin Bușe a precizat că este “esențial” și ca traficul rutier să fie deschis în siguranță.

Întrebat dacă mai există “puncte nevralgice” pe lotul 3, ministrul Transporturilor a spus că, din câte se știe, nu, ci doar puncte considerate “minore”. “Mai există puncte pe care noi le considerăm minore, dar suntem acum pe punctul de a negocia și de a lansa foarte curând, deci vorbesc în următoarele zile, săptămâni, încă o expertiză independentă”, a declarat demnitarul.

El a mai spus că la minister se lucrează în prezent la un raport tehnic, care se bazează pe numere, nu pe impresii, și care o să arate exact ceea ce se întâmplă acolo. Însă, pentru mai multă siguranță, o să fie declanșat și “acest proces de expertiză independentă”.

“Reparația o să fie făcută clar până la jumătatea lunii septembrie și când vom da drumul la circulație vrem să fim siguri că nu numai că este gata, dar este în condiții de siguranță”, a afirmat ministrul Transporturilor. El a susținut că problemele de pe tronsonul respectiv sunt “din vina constructorului, care nu a luat în considerare condițiile geofizice de acolo”.

În data de 3 septembrie 2015, CNADNR a anunțat închiderea circulației rutiere pe Autostrada A1 Orăștie — Sibiu, la 10 luni de la inaugurarea acesteia, între Nod rutier Săliște (km 270+020) — Nod rutier Cunța (km 292+455), în vederea remedierii degradărilor constatate la km 275+650 al autostrăzii. CNADNR a impus constructorului autostrăzii Orăștie — Sibiu, Salini Impregilo, să refacă porțiunea de 200 — 300 de metri din corpul de autostradă unde au apărut degradările, prin demolare și reconstrucție în conformitate cu proiectul tehnic aprobat.

Autostrada a fost împărțită în 4 loturi de punere în aplicare. Loturile 1 și 2, având lungimea de circa 44 km, au fost deschise traficului în 2013. Loturile 3 și 4 au fost deschise traficului în 2014. În ceea ce privește Lotul 3 (Săliște — Cunța) de aproximativ 22 de kilometri, acesta face obiectul unei anchete penale după ce pe o porțiune din zona viaductului Aciliu au apărut fisuri adânci, care au pus în pericol siguranța traficului rutier.

Sursa: Agerpres

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Pantofii tăi sunt prea strâmți? TOP 6 moduri de a-i lărgi, pe care NU le știai!

Există milioane de perechi de pantofi pe piață. Trebuie doar să îți rezervi timp pentru a fi sigur că pantofii pe care...

România este clasată pe ultimul loc la reciclarea deșeurilor în UE. Din 2020, riscăm amenzi de 200.000 euro pe zi!

    Din 2020, România trebuie să ajungă la o rată de reciclare de minimum 50%. Imposibil, în acest moment, însă Curtea de Justiție...

Vrei să crești un copil inteligent? Investește în jucăriile potrivite!

Tot mai mulți părinți se mândresc cu nivelul de inteligență al copiilor lor și o pun pe seama moștenirii genetice sau a...

TOPul cautarilor globale în Google în 2019 – Cum arată lumea prin filtrul motorului de căutare?

Liderul in domeniul motoarelor de cautare, Google, a facut publice cele mai cautate expresii, cuvinte si subiecte din anul 2019. Datele au...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: