Acasă SOCIAL Ministrul Transporturilor dă asigurări că într-o lună va avea loc licitația pentru...

Ministrul Transporturilor dă asigurări că într-o lună va avea loc licitația pentru execuția Centurii Sud a Timișoarei

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat vineri, la Timișoara, că până la finele lunii martie vor fi scoase la licitație proiectarea și execuția centurii ocolitoare de sud a Timișoarei, iar în doi ani de la desemnarea câștigătorului va fi finalizat obiectivul.

”Pentru județul Timiș aș aminti două proiecte foarte importante. Varianta de ocolire Timișoara Sud, pentru care în momentul de față avem deja studiul de fezabilitate și actualizăm toate celelalte documente necesare în vederea obținerii finanțării, sunt prevăzute sume în buget (…) nu se va pune problema de finanțare. Vom scoate proiectarea și execuția la licitație spre sfârșitul lunii martie. Asta înseamnă că vom avea 24 de luni de execuție de la desemnarea câștigătorului licitației”, a declarat Răzvan Cuc, într-o conferință de presă.

Ministrul Transporturilor a mai amintit și un alt punct important de pe agenda autorităților locale și ale ministerului, respectiv drumul de legătură între autostradă și Timișoara, acest proiect fiind în curs de analiză la minister. Urmează să se elaboreze o hotărâre de guvern pentru obținerea indicatorilor tehnico-economici, astfel încât ministerul să poată prinde în buget acest obiectiv.

Ministrul Transporturilor a inspectat vineri tronsonul 2 de autostradă Lugoj-Deva.

”Premierul Sorin Grindeanu mi-a cerut să deblochez problemele de ordin birocratic care țineau în loc secțiunile A, B, C din tronsonul Lugoj-Deva (…). Am rezolvat această problemă (…). Am constatat că acești membri care au participat la acest proiect m-au dezinformat total. De aceea am venit să văd la fața locului; bineînțeles, vor suporta și consecințele. (…). Românii așteaptă de prea mult timp finalizarea proiectelor de infrastructură, pentru ca această dezinformare să continue”, a spus ministrul Răzvan Cuc.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Cât trebuie, de fapt, să stea un laptop la încărcat? Care sunt recomandările experților?

După ce ai achiziționat un laptop sau o baterie nouă pentru cel vechi, specialiștii recomandă încărcarea pentru cel puțin 24 de ore....

Ești o persoană rușinoasă? Iată CUM treci peste timiditate și prejudecăți!

Deși persoanele timide tind să nu creeze mai niciodată probleme sau neplăceri celor din jur, multe dintre ele și-ar dori să scape...

Sfaturi utile pentru femei – 4 mici investiții pentru a te simți bine în pielea ta!

De multe ori, doamnele și domnișoarele simt nevoia de noi achiziții care să contribuie major la crearea unui sentiment plăcut. Încrederea în...

Cum să reduci cheltuielile pe care le ai cu mașina – Trucurile pe care merită să le încerci!

A întreține o mașină nu este ușor, dar nici ieftin. Pe lângă carburant, există o mulțime de lucruri care te fac să...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: