Acasă AUTOSTRAZILE LA CONTROL Ministrul Transporturilor, ULTIMATUM pentru constructorul Lotului 2 al autostrăzii Sebeş-Turda: Nu mai...

Ministrul Transporturilor, ULTIMATUM pentru constructorul Lotului 2 al autostrăzii Sebeş-Turda: Nu mai aştept promisiuni

Ministrul Răzvan Cuc a spus că îşi doreşte un „progres fizic” al construcţiei lotului 2 al autostrăzii Sebeş-Turda, până la sfârşitul lunii aprilie, şi l-a chemat la discuţii pe antreprenorul grec

“Am convocat, pentru luni, reprezentantul firmei mamă din Grecia să vină la ora 10.00 la minister, să vedem dacă vor să mai lucreze la acest lot sau o să încheiem orice relaţie contractuală, cu atât mai mult cu cât antreprenorul de pe acest lot mai are câştigat şi un alt lot de la altă autostradă şi încă nu s-a prezentat să semneze contractul. Vom avea o discuţie deschisă, tranşantă, în care el trebuie să-şi asume multe, să-şi asume că finalizează la sfârşitul anului Lotul 2 Sebeş-Turda, să-l dea în circulaţie, aşa cum l-a informat pe domnul Neaga (şeful CNAIR – n.r.)”, a declarat Răzvan Cuc.

Ministrul ameninţă că va fi „drastic” cu cei care nu îşi vor face treaba şi nu se mobilizează corespunzător.

„Eu, dacă nu voi vedea mobilizare şi un stadiu fizic al lucrărilor avansat, până la sfârşitul lunii aprilie, nu mai stau să aştept promisiuni, pentru că am văzut unde duc aceste promisiuni. Eu voi fi foarte drastic cu CNAIR, dacă nu face plăţile, dar la fel de drastic voi fi şi cu antreprenorii care nu îşi fac treaba şi nu se mobilizează corespunzător”, a mai spus ministrul Transporturilor.

La începutul acestui an, stadiul fizic al construcţiei la Lotul 2 au autostrăzii Sebeş-Turda era de 49,01% iar la sfârşitul lunii ianuarie, grecii de la Aktor au raportat un progres de doar 0,02 puncte procentuale.

Sursa: Mediafax

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Îți plac sporturile de iarnă? Află cum poți să nu te expui riscurilor accidentelor pe pârtie!

Sporturile de iarnă reprezintă unele dintre cele mai plăcute activități din sezonul rece, iar un cer albastru, soarele și cele mai bune...

3 industrii care au prosperat pe timpul pandemiei

Pandemia cauzata de noul coronavirus SARS-CoV-2 a afectat economiile tuturor tarilor din intreaga lume. Multe industrii au avut de suferit, iar numarul...

Top 3 idei de a folosi culoarea albastră în iluminatul exterior al casei

Iluminatul exterior al casei tale îi poate schimba complet aspectul, în funcție de ce corpuri de iluminat alegi și de cromatica pe...

Cum să ai o casă confortabilă în timpul iernii. Ponturi pentru un sezon rece fără griji!

Sezonul rece este cel mai dificil pentru locuințe, de multe ori existând probleme cu încălzirea, umezeala, apa caldă sau chiar cu teribilul...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: