Acasă CULTURĂ, ARTĂ & MEDIA Mircea Baniciu îi așteaptă pe deveni la Noaptea Bibliotecilor

Mircea Baniciu îi așteaptă pe deveni la Noaptea Bibliotecilor

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva își așteaptă și în acest an prietenii fideli, sâmbătă, 6 octombrie, începând cu ora 18.00, la un eveniment foarte popular: „Noaptea Bibliotecilor”, unul dintre cele mai îndrăgite și mai așteptate evenimente culturale organizate în fiecare toamnă, la început de octombrie în municipiul Deva.

Evenimentul a ajuns a cea de-a VIII-a ediție, de-a lungul întregii seri și până târziu în noapte, participanții având șansa de a urmări momente artistice, activități de divertisment, întâlniri cu artiști, expoziții și  vizionări de filme. Momentul cel mai așteptat va fi însă întâlnirea cu cantautorul Mircea Baniciu, care va susține un concert începând cu ora 20.00.

Ca în fiecare an, de Noaptea Bibliotecilor cititorii care nu au returnat la timp cărțile împrumutate vor fi iertați și nu vor plăti penalizări. Totodată, cei care vor dori să se înscrie la bibliotecă o vor putea face gratuit.

Anul Centenarului Marii Uniri va fi marcat printr-o serie de expoziții care și-au propus să reînvie atmosfera de mare efervescență din anul 1918, din perioada ce a premers și cea care i-a urmat Marii Uniri. La intrarea în bibliotecă, vizitatorii vor fi întâmpinați de un panou ilustrat având ca subiect „Contribuția hunedorenilor la Marea Unire”, iar între  orele 21.30 și 22.00 va fi vernisată expoziția  „Marea Unire în documentele vremii” (Sala de Lectură), cuprinzând peste 20 de publicații editate în anul 1918, puse la dispoziția de către Biblioteca ASTRA din Sibiu și Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, publicații ce conțin articole referitoare la Unirea de la 1 decembrie 1918.

Pe lângă ziarul „Libertatea” din Orăștie, vor putea fi răsfoite ziare din Arad, Bistrița, Brașov, București, Caransebeș, Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea, Suceava și Timișoara, toate conținând articole ce reflectă atmosfera de excepțional entuziasm generat de acest moment de importanță epocală în istoria românilor.  Vizitatorii vor putea, de asemenea, să vadă și numeroase documente autentice provenite de la Serviciul Județean Hunedoara al Arhivelor Naționale.

Programul complet al evenimentului:

–  Orele 18.00 – 19.00 – „Vrăjitorul din Oz” de L. Frank Baum, spectacol de teatru pentru copii susținut de Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani;
–  Orele 19.00 – 20.00 – Face Painting și Clown Party;
– Orele 20.00 – 21.00 – Concert MIRCEA BANICIU, unul dintre cei mai îndrăgiți cantautori români, cel care a încântat multe generații cu cântecele sale devenite șlagăre;
–  Orele 22.00 – 22.30 – Atelier de educație financiară: „Bani IQ și Bani pe Net”;
– Orele 22.30 – 23.00 – Vizitarea secțiilor, birourilor și depozitelor bibliotecii sub îndrumarea unui ghid;
– Orele 23.00 – 02.00 – Filme istorice românești (proiecții de filme în curtea instituției și la Sala de Lectură).
– Stand de carte cu vânzare – Curtea Veche Publishing din București (Secția de Artă și Carte Franceză).

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Iată 3 piese vestimentare care NU trebuie să lipsească din garderoba niciunui bărbat toamna aceasta!

Odată cu venirea sezonului rece, este și momentul să-ți reînnoiești garderoba. Există câteva piese esențiale, de care nu te poți lipsi toamna....

Știai de ce ai nevoie pentru a naviga pe ambarcațiuni cu vele sau motor?

Navigația a însoțit umanitatea încă de la începuturile ei timide. Omul a fost fascinat, uneori, nevoit, alteori, curios, să străbată întinderile de...

Află când și cum să alegi primul telefon al copilului tău!

După o anumită vârstă, cei mai mulți dintre copii își doresc propriul telefon mobil și încep să își copleșească părinții cu rugăminți...

Top 5 sfaturi de fashion de la femeile din Vest

Fiecare femeie în parte are stilul propriu și unic de a se îmbrăca, comporta, gesticula și mânca, de exemplu. Cu toate acestea,...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: