Acasă STIRI HUNEDOARA MIrcia Muntean, fostul primar al Devei, condamnat definitiv la închisoare cu suspendare

MIrcia Muntean, fostul primar al Devei, condamnat definitiv la închisoare cu suspendare

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursurile formulate de fostul primar al Devei, actual deputat, Mircia Muntean, menţinând condamnările dispuse în 17 iulie de un complet de trei judecători de la instanţa supremă.

Recursurile declarate de Mircia Muntean, Ovidiu Horaţiu Boldor, Iosif Claudiu Man, Carol Panduru şi Aurel Pop, precum şi cel al Ministerului Finanţelor, parte civilă în acest dosar, au fost respinse ca nefondate de către Instanță. În 17 iulie, un complet de trei judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe deputatul Mircia Muntean la patru ani de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu. Instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de şase ani. Judecătorii au admis în parte acţiunea civilă formulată de Ministerul de Finanţe şi i-a obligat, în solidar, pe Mircia Muntean şi pe Iosif Claudiu Man, în calitate de moştenitor al lui Iosif Man, la plata sumei de 333.743 de dolari sau echivalentul în lei, la care se adaugă dobânda calculată de la 25 martie 1999 până la plata integrală a sumei stabilite ca prejudiciu. Instanţa a anulat trei titluri de proprietate şi trei procese verbale de punere în posesie a câte o mie de metri pătraţi de teren, în zona Bejan, emise pe numele lui Iosif Man, Aurel Pop şi Carol Panduru. Judecătorii au mai anulat tranzacţia din 25 martie 1999 încheiată între Primăria municipiului Deva, Comisia Judeţeană şi Comisia Locală pentru aplicarea Legii 18/1991, Iosif Man, Aurel Pop şi Carol Panduru, un contract de vânzare-cumpărare încheiat în 12 mai 1999 între Iosif Man şi Shell România SRL, precum şi autorizaţia de construcţie din 23 august 1998.

Decizia instanţei supreme a fost contestată de Mircia Muntean, însă sentinţa definitivă dată astăzi nu îi este favorabilă.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Știai că abilitățile motorii sunt importante încă din primii ani de viață? Află AICI 5 lucruri pe care să NU le faci pentru a...

Ca părinte, este important să ai în vedere lista completă a abilităților pe care copilul tău trebuie să le dezvolte încă de...

Alege candelabrul PERFECT pentru căminul tău

Frumusețea și exuberanța candelabrelor au fascinat generații întregi, iar până de curând, acest tip de corp de iluminat a fost rezervat familiilor...

Sfaturi pentru vestici: TOP 5 lucruri pe care trebuie să le iei zilnic cu tine în perioada verii

Atunci când trebuie să mergi la birou, în parc sau la plimbare, trebuie să-ți faci o listă cu produsele de care poți...

5 lucruri pe care NU le știai despre WINDSURFING, cel mai spectaculos sport estival

Mulți dintre cei care au încercat windsurfing-ul au declarat că acesta aduce senzații de neuitat și că adrenalina pe care o oferă...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: