Acasă SPORT „Negru-albaştrii”, la al treilea eşec amical din intersezon

„Negru-albaştrii”, la al treilea eşec amical din intersezon

DSC_0052FC Hunedoara a pierdut al treilea amical din această iarnă. După 0-2 cu CSO Cugir, 0-1 cu Corona Braşov, „negru-albaştrii” au cedat, 1-3, şi pe terenul celor de la FC Bihor, într-unul din ultimele teste ale perioadei de pregătire. Unicul gol al trupei de pe Cerna a fost marcat de Făgărăşanu, în minutul 60, din penalty.

Golurile orădenilor au venit de la Florean, în minutul 5, Târnăcop, în minutul 65, şi Ov. Bic, în minutul 89, la capătul unei partide cu multe ocazii clare de poartă. Marius Opric s-a bazat la Oradea, în mare parte, pe cei cu care va aborda şi primul joc oficial al anului, cu Olimpia Satu Mare. Astfel, „principalul” Hunedoarei a început cu Dragotă – Şoit, Cuciula, Ambruş, Roiu – Vajda, Vişan – R. Cristian, Făgărăşanu, Pepenar – I. Radu, iar pe parcurs i-a mai trimis în teren şi pe A. Ilie, Bier, Nicula, Suciu şi Contor (junior în probe). Asta în condiţiile în care cealaltă jumătate a lotului a rămas la Hunedoara, acolo unde a disputat un joc-şcoală cu echipa de juniori republicani (pierdută cu 1-2). Iar cei trimişi în teren pe „Iuliu Bodola” s-au achitat bine de sarcini, cel puţin în primele 45 de minute ale jocului, Pepenar şi Roiu semnând cele mai importante ocazii ale primei părţi. Atitudinea hunedorenilor s-a schimbat, culmea, după golul egalizator al lui Făgărăşanu, astfel că „roş-albaştrii” au dominat finalul de joc şi s-au impus, după două faze ceva mai închegate. Testul de la Oradea nu este ultimul din această perioadă, hunedorenii urmând să mai întâlnească, cel mai probabil, sâmbătă, CSO Cugir, într-o „revanşă” ce va avea loc în judeţul vecin.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

NU pleca în concediu până nu verifici aceste aspecte! Transformă fiecare vacanță într-o experiență plăcută!

Pentru fiecare român concediul este cea mai așteptată perioadă, mai ales după luni intense de muncă. Chiar dacă nevoia de a pleca...

Știai că poți aduce AVENTURA în viața ta fără să părăsești locuința?

Majoritatea oamenilor vor o viață palpitantă, plină de adrenalină, dar puțini reușesc să-și pună în practică dorințele, din diferite motive. Unele sunt...

Care sunt domeniile din Vest în care sunt indispensabili transpaleții?

În fiecare domeniu există anumite lucruri care sunt indispensabile și fără de care munca nu poate fi întreprinsă. Dacă în medicină ai...

Top 3 alegeri excepționale pe care să le faci pentru bucătăria ta modernă

Atunci când vine vorba de amenajat bucătăria, cu siguranță îți dorești cele mai moderne, frumoase și calitative lucruri. După ce te-ai decis...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: