AcasăSTIRINemții au câștigat 100 de miliarde de euro de pe urma crizei...

Nemții au câștigat 100 de miliarde de euro de pe urma crizei grecești

Germania, care a avut o atitudine intransigentă faţă de Grecia, a obţinut profituri în valoare de aproximativ 100 de miliarde de euro în contextul crizei economico-financiare elene, relevă un studiu citat de site-ul agenţiei AFP.

Suma reprezintă bani pe care Germania i-a obţinut prin vânzarea de obligaţiuni guvernamentale, în contextul în care investitorii căutau active pe care să le achiziţioneze în zone sigure din punct de vedere financiar.

„Germania a beneficiat în mod clar de pe urma crizei, în contextul în care profiturile vor depăşi oricum costurile, chiar şi dacă Grecia va fi în incapacitatea de a-şi achita datoriile. De fiecare dată când pieţele financiare se confruntau cu perspective sumbre privind situaţia Greciei, Germania reducea dobânzile la obligaţiunile guvernamentale; atunci când veştile erau mai bune, dobânzile obligaţiunilor creşteau”, explică analiştii Institutului pentru Studii Economice din Leibniz.

Germania a cerut Greciei măsuri de disciplină fiscală şi alte reforme economice dure în schimbul unui nou plan de asistenţă financiară.

Liderii zonei euro au ajuns, pe 13 iulie, la un acord cu partea elenă pentru negocierea unui al treilea program de asistenţă financiară, care să permită rămânerea Greciei în zona euro. Grecia şi-a asigurat restructurarea datoriilor şi finanţarea pe termen mediu în cadrul unei pachet în valoare de 86 de miliarde de euro care va permite ţării să rămână în zona euro. Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi.

Sursa: AFP

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc