Acasă ECONOMIE Noi taxe pentru români, începând din acest an

Noi taxe pentru români, începând din acest an

Românii vor plăti noi taxe începând din acest an. Astfel, de la 1 ianuarie a intrat în vigoare taxa pentru depozitarea deşeurilor la groapa de gunoi, în valoare de 80 de lei/tonă și tot de la 1 ianuarie contribuția la sănătate se plătește și pe veniturile din dobânzi bancare.

„Multe autorităţi au solicitat o eşalonare pe mai mulţi ani a plăţii acestei taxe, pentru că nu au asigurată infrastructura . Adică taxa să crească gradual la 80 de lei/tonă. Însă această taxa trebuia introdusă acum cinci ani, iar 2017 este ultimul an până la care UE ne mai permite să prelungim termenul”, a declarat ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer.

Veștile nu sunt bune nici pentru cei care au depozite în bănci, astfel că persoanele care încasează venituri suplimentare de pe urma depozitelor bancare sunt taxate, suplimentar. Indiferent dacă este vorba despre salariaţi, pensionari sau persoane fizice autorizate, dacă încasează dobânzi acestea trebuie să achite CASS şi pentru aceste venituri, deşi plătesc deja contribuţia la sănătate.

Concret, pentru aceşti bani obţinuţi în afara salariilor şi pensiilor, acestea trebuie să plătească 5,5 la sută, contribuţia la sănătate, dar nu mai mult de cinci salarii medii pe economie, anual. Măsura afectează peste 10 milioane de români care îşi ţin economiile în bancă.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

NU pleca în concediu până nu verifici aceste aspecte! Transformă fiecare vacanță într-o experiență plăcută!

Pentru fiecare român concediul este cea mai așteptată perioadă, mai ales după luni intense de muncă. Chiar dacă nevoia de a pleca...

Știai că poți aduce AVENTURA în viața ta fără să părăsești locuința?

Majoritatea oamenilor vor o viață palpitantă, plină de adrenalină, dar puțini reușesc să-și pună în practică dorințele, din diferite motive. Unele sunt...

Care sunt domeniile din Vest în care sunt indispensabili transpaleții?

În fiecare domeniu există anumite lucruri care sunt indispensabile și fără de care munca nu poate fi întreprinsă. Dacă în medicină ai...

Top 3 alegeri excepționale pe care să le faci pentru bucătăria ta modernă

Atunci când vine vorba de amenajat bucătăria, cu siguranță îți dorești cele mai moderne, frumoase și calitative lucruri. După ce te-ai decis...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: