Acasă EDUCATIE Norma didactică va fi micşorată la profesorii cu vechime

Norma didactică va fi micşorată la profesorii cu vechime

Normă didactică micşorată cu 2 ore pe săptămână, pe acelaşi salariu, pentru profesorii cu peste 25 de ani vechime şi grad didactic I, doctorat cu frecvenţă redusă şi posibilitatea înscrierii în universităţi peste cifra de şcolarizare sunt câteva dintre noutăţile din învăţământ, valabile din toamnă.

Potrivit conducerii MEN, prin această ordonanţă au fost corectate o serie de erori şi de prevederi insuficient de bine fundamentate din Legea educaţiei. “Fără a face niciun fel de rabat de la standardele de calitate şi performanţă, acest act normativ este expresia unei politici publice care vizează modernizarea şi dezvoltarea graduală a sistemului de educaţie. Prevederile ordonanţei au fost solicitate în mod repetat şi discutate cu reprezentanţii sindicatelor, ai părinţilor, ai elevilor şi studenţilor, cu cadrele didactice implicate. Ele vin în sprijinul profesorilor şi al beneficiarilor sistemului de învăţământ. Noile măsuri se vor aplica începând cu 1 septembrie 2014, asigurând predictibilitate sistemului”, explică oficialii ministerului, într-un comunicat de presă.

O parte a modificărilor aduse Legii educaţiei se referă la absolvenţii de liceu care nu au luat bacalaureatul. Astfel, se introduce posibilitatea organizării celei de-a treia sesiuni de bacalaureat, pentru cei care nu au promovat examenul în anii precedenţi. De asemenea, apare posibilitatea de a pregăti absolvenţii de clasa a XII-a care nu au promovat bacalaureatul, prin meditaţii instituţionalizate, care pot fi organizate în licee sau instituţii de învăţământ superior. “Pentru prima dată li se acordă sprijin concret acestor elevi. Plata profesorilor va putea fi asigurată fie din finanţarea de bază, fie din alte surse de finanţare, precum programe pe fonduri structurale accesate de minister”, spun reprezentanţii instituţiei.

O altă noutate vizează posibilitatea prelungirii învăţământului profesional, peste limita de trei ani, dacă agentul economic organizator al programului consideră necesară această măsură. O asemenea situaţie va fi reglementată printr-un ordin de ministru referitor la structura planului de învăţământ.

De asemenea, parte a învăţământului terţiar, non-universitar, învăţământul postliceal poate fi organizat în şcoli postliceale/colegii postliceale, în cadrul liceelor cu personalitate juridică sau în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate.

Ordonanţa vizează şi programul “A doua şansă”, adresat persoanelor care nu au frecventat şcoala sau care au abandonat şcoala şi au depăşit limita de vârstă pentru încadrarea în învăţământul obligatoriu. Acest program se extinde pe toate nivelurile de învăţământ preuniversitar obligatoriu, nu doar la nivel gimnazial, aşa cum în mod greşit era specificat în Legea educaţiei, a explicat Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Acelaşi act normativ prevede că elevii nu vor mai fi obligaţi să plătească pentru eliberarea actelor de studii.

Pe de altă parte, norma didactică pentru cadrele didactice cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, şi cele din corpul profesorilor mentori se poate reduce cu două ore, săptămânal (de la 18 la 16 ore), fără diminuarea salariului.

În ordonanţă este stipulat şi faptul că anual, la nivelul unităţii de învăţământ preuniversitar, se realizează evaluarea personalului didactic de predare şi didactic auxiliar, în baza unei metodologii stabilite de MEN, iar titularizarea cadrelor didactice se face pe baza unui concurs organizat de inspectoratele şcolare, cu metodologie elaborată de MEN.

Ordonanţa de modificare şi completare a Legii educaţiei aduce noutăţi şi în învăţământul universitar. Astfel, studenţii care intră în sistemul de învăţământ superior românesc, în baza unor acorduri internaţionale, vor avea posibilitatea înmatriculării şi după 1 octombrie, în cazuri excepţionale. De asemenea, universităţile îşi vor putea, astfel, suplimenta locurile cu până la 10% din capacitatea de şcolarizare. Potrivit oficialilor MEN, o astfel de procedură există în toate universităţile din străinătate.

Actul normativ reglementează şi doctoratul cu frecvenţă redusă. “Această formă de învăţământ îi are în vedere pe doctoranzii care, în acelaşi timp, au un loc de muncă (în prezent, sunt mulţi doctoranzi în această situaţie) şi nu pot participa la toate activităţile didactice aferente, aşa cum o fac aceia de la locurile bugetate sau care beneficiază de burse. Forma de învăţământ doctoral cu frecvenţă redusă există şi în universităţi celebre din occident”, a precizat MEN.

În vederea creşterii performanţelor, instituţiile de învăţământ superior pot înfiinţa, singure sau prin asociere, societăţi comerciale, fundaţii, asociaţii sau unităţi de învăţământ preuniversitar, cu aprobarea Senatului universităţilor şi în condiţiile legii, prevede aceeaşi ordonanţă.

Noutăţile clarifică şi modul de funcţionare a Consiliului de Administraţie la nivelul unităţilor de învăţământ. Astfel, preşedintele Consiliului de Administraţie va fi directorul, iar la şedinţele acestuia vor fi invitaţi reprezentanţi ai sindicatelor. După caz, dacă tematica şedinţei o va cere, vor fi prezenţi şi reprezentanţi ai elevilor.

Ordonanţa are în vedere şi deblocarea procesului decizional în Consiliul de Administraţie. Astfel, deciziile vor putea fi luate şi în prezenţa a jumătate plus unu din membri, în acest caz fiind necesar votul a două treimi din membrii Consiliului de Administraţie. Potrivit MEN, această completare a legii a fost necesară ca urmare a faptului că în multe unităţi de învăţământ nu se putea constitui Consiliul de Administraţie, conform prevederilor iniţiale din Legea educaţiei.

Acelaşi act normativ reglementează numirea directorilor.

[quote_box_center]Formula prevăzută de ordonanţă asigură un echilibru între corpul profesoral, Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ, autorităţile locale, reprezentanţii părinţilor şi inspectoratul şcolar. Inspectoratul şcolar are obligaţia să coordoneze procesul de ocupare a posturilor de conducere, dar în comisie există numai un reprezentant al inspectoratului. Ceilalţi membri sunt desemnaţi de Consiliul profesoral, Consiliul de Administraţie al şcolii şi autorităţile locale. Aceasta formulă a fost discutată şi acceptată de toate părţile implicate”, arată MEN[/quote_box_center]

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Iată 3 piese vestimentare care NU trebuie să lipsească din garderoba niciunui bărbat toamna aceasta!

Odată cu venirea sezonului rece, este și momentul să-ți reînnoiești garderoba. Există câteva piese esențiale, de care nu te poți lipsi toamna....

Știai de ce ai nevoie pentru a naviga pe ambarcațiuni cu vele sau motor?

Navigația a însoțit umanitatea încă de la începuturile ei timide. Omul a fost fascinat, uneori, nevoit, alteori, curios, să străbată întinderile de...

Află când și cum să alegi primul telefon al copilului tău!

După o anumită vârstă, cei mai mulți dintre copii își doresc propriul telefon mobil și încep să își copleșească părinții cu rugăminți...

Top 5 sfaturi de fashion de la femeile din Vest

Fiecare femeie în parte are stilul propriu și unic de a se îmbrăca, comporta, gesticula și mânca, de exemplu. Cu toate acestea,...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: