Acasă STIRI BIHOR Nouă coruri de liceeni s-au întrecut la Oradea, în faza interjudeţeană a...

Nouă coruri de liceeni s-au întrecut la Oradea, în faza interjudeţeană a Olimpiadei Naţionale Corale

Nouă coruri de elevi, peste 360 de liceeni, din judeţele Maramureş, Cluj şi Bihor s-au întrecut vineri, la Liceul greco-catolic din Oradea, în faza interjudeţeană a Olimpiadei Naţionale Corale.

Cele opt coruri de liceu şi unul de gimnaziu au concurat pe patru secţiuni: coruri din şcoli (gimnaziu), corurile seminariilor teologice, corurile liceelor altele decât liceele de arte şi corurile liceelor de arte.

Câştigătorii etapei care vor participa la faza naţională, în vacanţa de primăvară, au fost declaraţi pe ultimele trei secţiuni: Corul Angelli de la Seminarul teologic liceal “Sf. Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare (dirijor pr. Andrei Baboşan), corul mixt al Liceului teologic reformat Cluj-Napoca (dirijor Szekely Arpad), respectiv Corul Colegiului de muzică “Sigismund Toduţă” din Cluj-Napoca (dirijor Andrei Dunca).

Bihorul a fost reprezentat de două coruri: cel de la Colegiul Naţional “Samuil Vulcan” Beiuş (dirijor Gabriela Vescan) şi cel de la Şcoala Gimnazială ‘Szacsvay Imre’ Oradea (dirijor Kiss Tunde), care a obţinut anul trecut locul I pe ţară.

Comisiile de jurizare au fost formate din cadre universitare ale Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Facultatea de Arte – Departamentul Muzică din Oradea, inspectori de arte şi cadre didactice de educaţie muzicală. Preşedinte de onoare al juriului a fost profesoara universitară dr. Agneta Marcu, Facultatea de arte din Oradea.

“M-am simţit onorată să fiu invitată în această funcţie la olimpiada corală. Am primit, atât eu cât şi publicul din sală, o energie extraordinară de la aceşti elevi artişti, pasionaţi de arta cântului. Cred că ţara noastră nu-i pierdută, cum se spune, dacă avem asemenea tineri talentaţi. Repertoriul lor a fost foarte variat şi interesant. Chiar mă gândesc că dacă am selecta din programul fiecărui cor una-două piese s-ar putea prezenta un spectacol demn pentru marele public. Felicitări elevilor şi profesorilor lor!”, a declarat, pentru AGERPRES, Agneta Marcu.

Specialiştii din jurii au apreciat gradul de dificultate, fidelitatea respectării partiturii, acurateţea intonaţiei, respectarea ritmului, omogenitatea şi echilibrul vocilor. Unele ansambluri corale au încântat publicul prin combinaţii cu dans, mişcare scenică şi costumaţie, stârnind, la final, ropote de aplauze şi ovaţii.

“Arta corală este un tip de educaţie foarte necesară astăzi în rândul tinerilor noştri, care se menţine încă vie în ciuda descurajărilor constante ale sistemului de educaţie actual, cu un număr aproape inexistent de ore de educaţie muzicală şi ore de cor. Dacă arta corală este încă promovată şi trăieşte în şcolile româneşti, acest fapt se datorează dăruirii şi vocaţiei cadrelor didactice din domeniul muzical. Pentru o frumoasă şi armonioasă dezvoltare psihică şi culturală a elevilor noştri recomandăm încurajarea participării acestora în diferite forme de organizare muzicală – fie în echipe, coruri sau formaţii. Sensibilitatea şi bunătatea sunt calităţi umane ce se pot ridica la un alt nivel prin trăirea muzicii”, a declarat, pentru AGERPRES, vicepreşedinta juriului, prof. Antonia Nica, gazda evenimentului în calitate de director al Liceului greco-catolic Iuliu Maniu.

Şi-au dat concursul, în ordinea intrării pe scenă, Şcoala Gimnazială ‘Szacsvay Imre’ Oradea (dirijor Kiss Tunde), Corul Angelli de la Seminarul teologic liceal “Sf. Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare (dirijor pr. Andrei Baboşan), Corul Seminarului teologic ortodox Cluj-Napoca (dirijor Petru Stanciu), Corul Liceului teoretic “Apaczai Csere Janos” Cluj-Napoca (dirijor Szabadi Ildiko), Corul Colegiului naţional “Samuil Vulcan” din Beiuş (dirijor Gabriela Vescan), Ansamblul coral al Liceului teologic baptist “Emanuel” Cluj-Napoca (dirijor Valentin Olar), corul mixt al Liceului teologic reformat Cluj Napoca (dirijor Szekely Arpad), Madrigaletto – Colegiul de arte din Baia Mare (dirijor Dorin Chereji) şi Corul Colegiului de muzică “Sigismund Toduţă” Cluj-Napoca (dirijor Andrei Dunca). 

Sursa: Agerpres

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Top 5 sfaturi de fashion de la femeile din Vest

Fiecare femeie în parte are stilul propriu și unic de a se îmbrăca, comporta, gesticula și mânca, de exemplu. Cu toate acestea,...

Gardul electric: CE trebuie să știi înainte să cumperi unul?

Poate că și tu ai auzit tot mai mult despre gardurile electrice în ultima vreme. Într-adevăr, de câțiva ani, acestea au devenit...

Știai că abilitățile motorii sunt importante încă din primii ani de viață? Află AICI 5 lucruri pe care să NU le faci pentru a...

Ca părinte, este important să ai în vedere lista completă a abilităților pe care copilul tău trebuie să le dezvolte încă de...

Alege candelabrul PERFECT pentru căminul tău

Frumusețea și exuberanța candelabrelor au fascinat generații întregi, iar până de curând, acest tip de corp de iluminat a fost rezervat familiilor...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: