Acasă CULTURĂ, ARTĂ & MEDIA O dublă lansare de carte

O dublă lansare de carte

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat în ziua de 14 mai 2015, la Salle d’Or din incinta Deva Mall, o dublă lansare de carte: volumele „Caleidoscopul de pe terasă” și „Viața după dosar”, semnate Voicu Lăzăruț.

Cei prezenți la lansare au avut dovada faptului că matematica și literatura fac casă bună: domnul Voicu Lăzăruț, absolvent al Universității de Vest din Timișoara, cu o bogată activitate de gazetar sportiv, înainte de 1990, la ziarul județean „Drumul socialismului”, este de profesie matematician, profesor de matematică, informatician. El se dovedește a fi și un prozator de forță.

Primul volum al autorului publicat în anul 2009, intitulat „Generații cu frică”, a apărut la Editura Gligor Hașa din Deva, cu girul cunoscutului dascăl și scriitor hunedorean. Cu puternice accente autobiografice legate de familia sa (cu ramuri în comuna Boșorod și în Țara Moților), de propria biografie, volumul s-a remarcat printr-un realism accentuat, printr-o mare capacitate de analiză și de relevare a detaliului semnificativ.

Următoarele două volume – „Clepsidra fricii” și „Mama mea, «gladiatorul»” – au mers pe aceeași linie confesivă și au adus perspective noi, din perioada studenției, din anii ce au urmat momentului decembrie 1989, fiind surprinse cu minuțiozitate stări și personaje cu care autorul a interferat. Un loc aparte este ocupat de mama autorului, căreia îi este dedicat un volum întreg. De asemenea, sunt realizate portrete ale unor oameni politici, oameni de cultură, sunt analizate cu ochi critic evoluțiile politice din România ultimilor 25 de ani.

Intelectual adevărat, Voicu Lăzăruț își pune întrebări, este frământat de realitățile pe care le percepe acut, caută soluții, suferă pentru tot ceea ce ne îngreunează existența.

Meditații legate de viață, de societatea în care trăim, de relațiile de familie și multe alte teme constituie adevărate laitmotive ale celor două volume lansate:  „Caleidoscopul de pe terasă” și „Viața după dosar”.

Cititorii vor avea plăcerea și surpriza de a descoperi, pe lângă un prozator tenace, un analist și un fin observator al unor realități care nu ne sunt străine.

Volumele care s-au lansat cuprind texte legate de importante personalități culturale care au reținut atenția autorului: Ernest Hemingway, Ioan Slavici, Herta Müller etc. Realitățile post-decembriste și-au găsit o amplă reflectare în aceste volume, în mod deosebit în cel de-al doilea, intitulat semnificativ „Viața după dosar”, autorul mărturisindu-și preocuparea de a-și studia dosarul de la CNSAS.

La finalul lansării a urmat o sesiune de autografe oferite publicului de către Voicu Lăzăruț.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

3 moduri inedite prin care îți poți reduce stresul prin cumpărături inteligente

Probabil știi deja că atunci când ești stresată preferi să faci o sesiune de cumpărături fie, online, fie vizitând magazinele unui centru...

Este grădina ta pregătită pentru temperaturi scăzute? Iată 4 lucruri pe care să le faci iarna

Din momentul în care iarna își intră în drepturi și temperaturile foarte scăzute sunt prezente din ce în ce mai des, grădina...

Îți plac sporturile de iarnă? Află cum poți să nu te expui riscurilor accidentelor pe pârtie!

Sporturile de iarnă reprezintă unele dintre cele mai plăcute activități din sezonul rece, iar un cer albastru, soarele și cele mai bune...

3 industrii care au prosperat pe timpul pandemiei

Pandemia cauzata de noul coronavirus SARS-CoV-2 a afectat economiile tuturor tarilor din intreaga lume. Multe industrii au avut de suferit, iar numarul...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: